Organismul uman si paralizia in timpul somnului
"Paralizia in timpul somnului este un eveniment infricosator. Subiectul este treaz, dar nu are niciun control asupra corpului, asa incat ar putea, eventual, sa vada lucruri care nu sunt acolo, intrucat creierul acestuia este sub impresia ca se desfasoara faza de somn REM," declara Steven Bender, directorul Centrului de Medicina a Somnului din Texas, intr-un comunicat al Universitatii A&M din Texas.
"De regula cand oamenii au un cosmar acestia dorm, viseaza si apoi se trezesc. Insa cand se confrunta cu paralizia de somn, acestia pot avea un vis in timp ce sunt treji," a mai adaugat acesta.
Episoadele de paralizie dureaza numai cateva momente - cel mult doua minute - si de obicei apar numai in momentul in care subiectul este pe cale sa adoarma sau cand este in faza de trezire. Spre deosebire de atoniile musculare, persoanele care se confrunta cu paralizia de somn pot avea episoade de vis lucid, in care devin constienti de elementele ce fac parte din mediul in care se afla.
"Oamenii care au paralizia de somn pot avea si halucinatii, deoarece sunt inca in faza de somn si din acest motiv unele persoane au simtit ca leviteaza sau ca in camera lor se afla o prezenta, ori ca au fost rapiti de catre forte extraterestre," adauga Steven Bender.
Etapa de somn REM are loc in cicluri, intre aproximativ 90 si 120 de minute de somn, pe tot parcursul noptii si reprezinta, astfel, pana la un sfert din timpul total de odihna al unei persoane adulte.
Din cauza faptului ca respiratia devine rapida si neregulata pe timpul etapelor de somn REM, persoanele care experimenteaza paralizia de somn pot avea episoade in care simt ca se sufoca.
Paralizia de somn apare mai frecvent decat am crede, afectand aproximativ 8% din populatie, si este mai des intalnita la persoanele tinere, femei si persoanele de origine afro-americana.
De asemenea, somnul la pranz si folosirea dispozitivelor electronice imediat inaintea somnului cresc riscul declansarii paraliziei de somn in timpul noptii.
Persoanele care sufera de narcolepsie sau alte tulburari de somn, precum si persoanele care sufera de tulburari ale sanatatii mintale - depresie si anxietate - se confrunta cu un risc crescut pentru declansarea paraliziei in timpul somnului.
Citeste si:

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”