Vlad Mixich: Lucrati de zeci de ani cu copii bolnavi de leucemie. In acest timp v-ati schimbat mult? Vi s-a transformat sufletul intr-unul de piatra sau intr-unul de sfanta?
Margit Serban: Am senzatia ca, in general, schimbarile din viata unui om sunt minime. Si nici eu nu m-am schimbat in mod radical. Aceeasi compasiune si parere de rau, si aceeasi solidaritate cu cel in suferinta o am si in momentul de fata. Insa nu pot sa nu fiu cinstita. Daca oameni apropiati mi-ar cere sfatul daca fiica lor sa aleaga sau nu oncologia, in mod categoric le-as spune ca e mult prea greu.
E mult prea greu pentru ca de fapt iti ocupa aproape toata viata. Nu poti sa ai vacante, nu poti sa-ti inchizi telefonul si sa spui "La revedere, mi-am terminat orele de lucru", pentru ca daca ai face asa ceva tot timpul ai avea acea remuscare ca poate intr-un moment decisiv nu ai fost prezent cu sfatul cel bun. E foarte greu si e un lucru care nu poate fi facut decat de cei foarte puternici si motivati.
Eu nu contenesc sa spun asa: sa tratezi raceli si scabie si diaree tot medicina se cheama, dar daca vrei intr-adevar sa ai o contributie insemnata, atunci trebuie sa abordezi ceva greu, o specialitate in care intr-adevar sa poti salva o viata. Daca ai sentimentul ca vrei sa te iei la tranta cu toate relele inseamna ca te poti indrepta spre o asemenea meserie.
V.M.: Care este motorul care sta in spatele motivatiei dumneavoastra? Este el diferit acum fata de cel din tinerete?
Margit Serban: N-as dori sa-mi puneti astfel de intrebari foarte sensibile, pentru ca la varsta mea se plange usor, si uite ca incep sa plang… E un subiect asupra caruia am meditat si am gasit pana la urma raspunsul. La inceput am crezut ca ma dedic acestei vocatii pentru ca nu am putut sa am copii. Foarte tarziu si foarte greu am reusit sa am un copil si atunci, din recunostinta, am zis ca trebuie sa ma lupt si sa ma straduiesc in aceasta meserie.
Apoi am trecut printr-o experienta cumplita (fiul doamnei profesor Serban a murit in adolescenta) cand am crezut ca nu ma voi mai putea intoarce. Dupa o perioada indelungata a trebuit totusi sa revin la serviciu, si am intalnit lumea din spital, si mamele… in situatia de a-si pierde copilul… si atunci mi-am zis: aici iti este locul!
Desi am cautat niste explicatii, eu cred ca de fapt am fost chemata sa fiu asa. Am convingerea ca indiferent de soarta mea, as fi procedat la fel. Tuturor celor care se mira “N-as fi putut, doamna profesor, sa fac ce ati facut dumneavoastra”, le spun: nu te faci medic daca nu vrei sa te zbati sa salvezi dintr-o situatie grea pe cineva.
“NU AM PRONUNTAT NICIODATA CUVANTUL CANCER IN FATA UNUI COPIL”
V.M.: Nu aveti si dumneavoastra ca toti ceilalti oameni, accese de egoism? Nu visati niciodata sa leneviti intr-un sezlong pe o plaja?
Margit Serban: Nu cred ca asta mi-ar mai da satisfactie. Asa am fost cladita de catre bunul Dumnezeu, ca munca sa fie pentru mine o sursa de satisfactii si de placere. Ma intorc cu mintea in copilarie si imi aduc aminte cat de mult mi-a placut sa invat, ce bucuroasa am fost cand am ajuns foarte tanara in Biblioteca Centrala de la Bucuresti.
Ce de carti, ce de reviste, dar cand o sa apuc eu sa ma uit prin ele, ma gandeam? Nu-mi trecea prin minte ce altceva as fi putut sa fac prin Bucuresti decat asta. Si profesorul si maestrul meu, domnul profesor Turcanu, a stiut sa tina aprinsa flacara asta in mine…
V.M.: Cum reactioneaza copiii cand ii anuntati ca sunt bolnavi de cancer?
Margit Serban: Este un capitol cumplit. Si acum, dupa atatia ani de munca in domeniul acesta, de astfel de clipe imi este intotdeauna groaza. Imi aduc aminte de inceputul carierei cand am adus prima data la cunostinta unei mame un diagnostic din acesta. Parca si acum ii vad fata, ii vad paloarea si reactia psihica, si ce impact fizic a avut vestea.
Nici acum nu pot sa port o astfel de discutie decat daca sunt intr-o anumita stare psihica. Nu pot sa o fac oricand. Trebuie sa am puterea sa dau o astfel de veste si uneori nu am o astfel de forta. Mi se pare cumplit de grea situatia in care eu trebuie sa vorbesc cu parintele.
Copilului niciodata nu-i spun diagnosticul, dar ii spun ca e vorba de o boala grava. Cuvantul cancer nu l-am spus niciodata in fata copilului; doar parintilor, cu toata cinstea si cu toata corectitudinea. Parintilor le spun cand este cazul, ca nu mai are nici o sansa, si ca poate doresc sa intrerupa tratamentul si sa-i ofere o bucurie.
Cand am fost pe alte meleaguri s-au mirat: “Cum, nu-i spui copilului?”. Nu, nu, si nu, nici nu se procedeaza asa la noi in tara, si nici acum nu as putea sa ma uit in fata lui si sa-i spun asa ceva.
V.M.: In astfel de situatii tragice se spune de obicei ca “asa a vrut Dumnezeu”. Cand insa copilul pleaca sanatos pe poarta spitalului, se spune “asa a vrut doamna profesor”?
Margit Serban: Nuuu, nici vorba. Si ei, si noi, spunem ca bunul Dumnezeu a vrut astfel si ne rugam sa ne dea si noua intelepciune. Sigur ca multi raman cu un sentiment de recunostinta. Chiar daca ma suna numai cinci fosti pacienti de Anul Nou, si tot e o mare bucurie. Sunt convinsa ca toti simt in sufletul lor recunostinta.
V.M.: Intr-un act medical reusit cam in ce masura este meritul echipei dumneavoastra de medici, si in ce masura este meritul…destinului?
Margit Serban: Asta e atat de greu de spus. E un alt subiect la care m-am gandit de atatea ori. Sunt multe drumuri in fata noastra si eu o iau pe unul, si ma intreb daca bunul Dumnezeu imi dicteaza s-o iau pe acolo sau eu gresesc? E atat de greu de raspuns la intrebarea asta.
Desigur ca suntem foarte importanti si decizia noastra e deosebit de importanta, dar e clar ca trebuie sa fim luminati ca sa stim ce tratament sa alegem, cum sa procedam. Desi noi avem ghiduri si protocoale internationale, si ne straduim sa le respectam, intotdeauna este si o componenta subiectiva, care tine de noi dar si de particularitatea pacientului. Si uneori trebuie sa te abati de la litera protocolului si sa ai intelepciunea sa stii cand sa o faci.
V.M.: De unde vine o astfel de intelepciune?
Margit Serban: Uneori se poate intampla si sa gresesc. Dar sigur vine din experienta multor bolnavi pe care i-am tratat. E si o intuitie care e fondata pe niste criterii si niste semnale, care la inceput pot fi minore si sa nu spuna nimic unuia cu mai putina experienta. Dar cunostintele stiintifice sunt, categoric, cele mai importante.
“NU AM FOST INDEAJUNS DE SMECHERI PENTRU A PRIMI FONDURI DE LA BUCURESTI”
V.M.: Cam cate felicitari primiti de Anul Nou?
Margit Serban: Primesc multe felicitari. Nu pot sa spun un numar exact. Mi se mai intampla sa ma intalnesc pe strada cu pacienti vechi si atunci se bucura foarte mult. Nu ii recunosc pe toti, dar pe cei vechi ii tin bine minte. Atunci eram implicata in fiecare pas al tratamentului.
Adevarul este ca noi am pornit de la aproape nimic cu compartimentul nostru de onco-hematologie. La inceput aveam 10 paturi cu doua saloane mititele, si iata ca acum am iesit din acele saloane si avem toata cladirea aceasta cu trei etaje si cu Centrul Familial alaturi.
V.M.: Cine a finantat constructia si renovarea acestei cladiri?
Margit Serban: Ooo, este o durere mare si as fi foarte bucuroasa sa vorbim despre asta. Noi, cei care suntem in provincie, nu ne bucuram de sustinere financiara, bugetara, in aceeasi masura ca si colegii nostri din capitala. Desigur, capitala trebuie sa arate cat mai bine, fiind cel mai important oras din tara, dar de aceeasi atentie trebuie sa se bucure macar si centrele universitare.
Poate ca nici noi nu suntem suficient de smecheri. Smecheria e un lucru care ma deranjeaza profund, probabil si pentru ca nu sunt smechera. Dar nu sunt nici mai proasta decat cei care se cred destepti pentru ca sunt smecheri. Noi nu avem aceasta smechereala de a atrage fonduri de la Bucuresti.
Asadar, cladirea principala a fost renovata din temelie si largita de catre nemti. Cladirea in care ne aflam noi, parter si trei etaje, a fost facuta integral de catre austrieci. Alaturi vedeti Centrul Familial pentru parintii copiilor care stau aici internati impreuna, cu lunile. L-au facut tot austriecii.
Nu mai vorbesc de spalatorie, bucatarie si tot mobilierul… Dotarile in aparatura le-am primit din Tirolul de Sud si din Germania. Astfel de lucruri te obliga sufleteste fata de toti cei care si-au dat seama ca este nevoie de ele. Numai ca tare ne-am fi dorit ca nevoile noastre sa fie vazute si de Bucuresti.
V.M.: Cum ati reusit sa convingeti autoritati si companii din Germania, Austria, Italia sa investeasca aici, iar pe cei de la Bucuresti nu?
Margit Serban: Nu pot sa spun decat ca cei de afara au vazut cinstea si corectitudinea mea si ca mie personal nu-mi trebuia nimic, totul este pentru spital. Cei de la Bucuresti, in schimb, nu asculta. Ce sa spun? Poate nu asculta si pentru ca sunt multi competitori la punga de la Bucuresti.
V.M.: Credeti ca la pungile nemtilor sau austriecilor este mai putina concurenta?
Margit Serban: Ba este suficienta si acolo, dar ei se asigura ca atata cat investesc din acea punga, sa ajunga 100% acolo unde trebuie, sa nu se injumatateasca nimic pe drum.
V.M.: In afara de onoruri si decoratii, ati mai fost gratificata si cu altceva de catre autoritatile de la Bucuresti?
Margit Serban: Trebuie sa spun cu sinceritate ca ma bucur ca imi sunt recunoscute meritele. Faptul ca noi, ca pediatri, primim functii importante in comisiile de transplant sau de hematologie ale Ministerului Sanatatii, este un semn ca ne sunt recunoscute meritele.
V.M.: Dar in ce moment au venit aceste recunoasteri?
Margit Serban: Dupa ce am luptat si dupa ce am realizat ce am realizat. Am reusit sa punem la punct cateva programe nationale si trebuie sa spun de exemplu, ca pe programul national pentru transplant nu m-am simtit niciodata dezavantajata. Insa, in general, banii vin putini catre spitalul nostru de copii.
“NE INVATAM COPIII SA FIE HRAPARETI”
V.M.: La Buzias ati infiintat un Centru Medical pentru Copii si Adolescenti. Din ce fonduri ati reusit sa ridicati aceasta institutie?
Margit Serban: Pe acela l-am pornit noi, eu si cu sotul meu, din putinul nostru. Sotul meu a insistat si am creat acest Centru Medical in memoria fiului nostru. In 1990, bogati adevarati nu erau. Degeaba spun unii si altii despre noi ca am fost foarte bogati. Din situatia noastra modesta am pornit aceasta actiune. Este meritul clar al sotului meu, pentru ca eu nu am dorit asa ceva, caci mi-a fost teama ca nu vom reusi sa finalizam tot.
Si ce daca aveam cladirea... de unde vom plati salariile, de unde mancarea pentru bolnavi, intretinerea? Daca puneam bolnavii sa plateasca, nu mai corespundea cu ce vroiam noi sa facem. Si atunci, trebuie sa spun ca bunul Dumnezeu ne-a ajutat. Sotul meu a umblat peste tot pentru materiale de constructii, intr-o vreme in care inca nu incepuse privatizarea si oamenii dadeau pentru ca nu dadeau de la propria firma.
Apoi am primit sponsorizari de la autoritatile bavareze, de la ONG-uri din Germania, si asa s-a reusit sa se faca foarte mult.
V.M.: Sper sa nu va suparati, caci am o intrebare smechereasca: dumneavoastra ce va iese din toata treaba asta?
Margit Serban: Munca multa. Enorm de multa munca. Noua, personal, nu ne iasa nimic. Anul trecut s-au implinit 10 ani de functionare si acum ne bucuram ca lucrurile au inceput sa mearga. Sotul meu se ocupa in mai multa masura de ce este la Buzias.
Acolo, insa, si partea romana a avut un merit. De fapt, bunul Dumnezeu a avut un cuvant foarte mare de spus, pentru ca Centrul de la Buzias a fost inclus in reteaua institutiilor de sanatate. Cand s-a terminat constructia si dotarea atunci am primit aceasta veste minunata, ceea ce inseamna ca pot veni copii din toata tara fara sa plateasca.
V.M.: Pentru mentalitatea noastra romaneasca este de neconceput ca autoritatile germane sau austriece doneaza sume atat importante unor straini aflati la mii de kilometri…
Margit Serban: Asta este splendid! Daca nu ne educam si noi copiii in acest sens, ci ii invatam sa fie hrapareti si sa creada ca trebuie sa adune si sa tot adune, nu vom ajunge bine... Imi aduc aminte intotdeauna de povestea aceea cu omul care si-a dorit aur si pana la urma a murit inecat in el. Asa e si la noi: castiga si castiga si castiga de parca ar avea 7 vieti si o suta de copii.
Pe mine tare ma impresioneaza cand vad cum se face in strainatate, cand vad cum un copil care si-a adunat banutii in pusculita lui ii da, si cand vad ca jucaria lui cea mai draga o da. Asta inseamna ca a primit o educatie inceputa la o varsta foarte frageda si ca este o educatie tinuta prin exemplu. Roade nu da decat educatia prin exemplu, nu doar cea din gura. Pana la urma, cea mai importanta pentru educatie este familia.
V.M.: Unii spun ca “dau o atentie” doctorului, altii spun ca “ii dau spaga”. Dumneavoastra cum ii spuneti?
Margit Serban: Sectorul de pediatrie este din punctul acesta de vedere diferit de majoritatea celorlalte ramuri medicale. De obicei eu primesc flori foarte multe, ciocolata foarte multa, uneori primesc si tablouri cadou. Nu as dori sa mint, poate se primesc si in pediatrie bani, dar am absoluta convingere ca la mine in clinica niciodata nu se poate intalni asa ceva.
Am pus in vedere foarte categoric, fiecaruia dintre colaboratorii mei, sa nu oblige sub nici o forma familia pacientului sa ofere ceva in schimbul tratamentului. Pentru mine asta este o culpa nemaipomenita. Pe de alta parte trebuie sa spun ca in Romania salariile medicilor sunt o batjocura. Dar m-ar deranja profund sa stiu ca cel necajit nu se bucura de aceeasi atentie.
“MEDICILOR REZIDENTI LE SPUN ASA: EU NU SUNT LASA”
V.M.: Stiu ca studentii si discipolii dumneavoastra v-au poreclit “Frau”...
Margit Serban: Probabil si din cauza ca sunt pe jumatate nemtoaica. Dar poate ca mai mult decat asta, este si din cauza educatiei mele saxone. Eu, de la bunica mea am auzit numai trei cuvinte: Arbeit, Ordnung und Disziplin. Acestea sunt cele trei lucruri care imi ordoneaza viata si care m-au ajutat sa strabat o perioada cumplit de grea a vietii mele.
Poate ca stradania mea si a sotului meu a fost un mod de a supravietui tragediei prin care am trecut. Tin foarte mult la aceste trei calitati si consider ca numai in acest cadru se poate progresa. De aceea simt o durere profunda pentru aceasta tara si, desi puteam sa plec de multe ori afara, nu m-am gandit niciodata sa o fac. Si nici nu imi pare rau ca nu am plecat.
Avem obligatia sa ne straduim. Nu ne putem astepta la nimic bun daca nu muncim si nu suntem disciplinati. Daca dorim ca aceasta tara sa mearga bine, asa cum are toate premisele date de la bunul Dumnezeu, nu se poate decat cu seriozitate si munca. Stiu ca nu sunt populara spunand asa ceva, dar eu intotdeauna la asta ma intorc.
V.M.: Ce le spune “Frau” tinerilor medici rezidenti care sunt platiti mizerabil, care sunt blocati intr-un sistem sufocat de nepotism si a caror meserie nu mai beneficiaza de acelasi respect ca pe vremuri?
Margit Serban: Eu sunt o bataioasa si o luptatoare si sunt pentru corectitudine. Nu se poate ca acum, dupa 20 de ani, sa ne intoarcem la acea situatie din trecut in care nu conta calitatea si cantitatea muncii, ci egalitatea. Nu se poate asa ceva. Daca ne intoarcem aici, inseamna ca degeaba s-a facut tot ce s-a facut. Inseamna ca va lipsi mobilul care sa duca societatea noastra inainte.
Ne vor pleca tinerii, si vor pleca cei mai buni. Si cu cine va ramane tara asta? Ce se va intampla cu aceasta tara daca noi nu stim sa alegem graul de neghina si sa-l apreciem pe cel care munceste? Generatia mea a fost invatata sa faca munca patriotica, dar tineretul nu mai doreste sa faca acest lucru pentru ca e constient ca celalalt si-a ridicat casa, in timp ce el locuieste cu chirie si trebuie sa ceara bani de la parinti.
Am in clinica 15 posturi de asistente care nu se ocupa, nu s-a prezentat nimeni la concurs. Pentru ca este mult de munca, pentru ca pana si sporurile se dau pe ochi frumosi. Din pacate, tot ce ati mentionat in intrebarea dumneavoastra este adevarat. Daca noi nu facem curatenie, nu vom avea nici o sansa.
Mie mi-a venit sa plang cand am citit stirea aceea despre restaurantul in care accesul cainilor si al romanilor nu era permis. Pai asta ne dorim noi pentru tara noastra pe care Dumnezeu a inzestrat-o cu atatea? Medicilor tineri nu pot sa le spun decat ca eu nu sunt lasa si ca nu dau bir cu fugitii.
Iarasi sunt nepopulara: zic ca un pic de sentiment pentru aceasta tara se cuvine sa avem. Pentru ca, in cele din urma, aceasta tara mi-a dat posibilitatea sa fac aceasta scoala si, prin urmare, am niste obligatii fata de ea. Multi dintre discipolii mei pe care am reusit sa-i trimit sa studieze in strainatate au plecat si au ramas acolo.
Acum le spun de la inceput: nu pleci decat dupa ce ai predat ceea ce ai invatat. Lucrurile nu pot sa ramana asa cum sunt acum, pentru ca atunci la un moment dat vom obosi. Din pacate, astazi, medicina care este atat de importanta intr-o societate, este tratata asa cum este tratata.
V.M.: Alex este baietelul care a beneficiat de primul transplant medular din Romania, efectuat de echipa dumneavoastra. Ce mai face?
Margit Serban: Acum are 18-19 ani dragul de el, si este bine.
V.M.: Cine l-a salvat pe Alex?
Margit Serban: Nu stiu daca este asa sau nu, dar eu zic ca bunul Dumnezeu a facut minunea. El ne-a dat intelepciunea sa actionam, si prin noi El isi face lucrarea. Eu asa zic: ca prin noi, bunul Dumnezeu l-a salvat.















Nu in ultimul rind, e bine sa fie sensibilizata opinia publica (in paralel cu...aparitia ei) vis-a-vis de domenii unde se fac eforturi mari, unde e nevoie de ajutor, de mai mult sprijin guvernamental, etc.
A fost o placere si o onoare sa va am dascal, doamna profesor!
Sa dea Bunul Dumnezeu sa mergem pe un drum drept si sa invatam fiecare din experienta celuilalt.
Un articol pe care mi l-as dori repetat cu N persoane din Romania.
De asa ceva are nevoie societatea romaneasca.
Succes.
multumim pentru mentalitate si munca.
FELICITARI!
Bravo Hotnews pentru aceste articole
Dumnezeu sa va dea multe binecuvantari si fericire, si sa vedeti numai copii vindecati prin dragostea dvs. pentru ei si prin puterea Domnului.
Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Nu gasesc suficiente cuvinte de lauda ... decat ca datorita celor citite azi sunt deosebit de mandra sa fiu romanca!!!!
felicitari celui ce a ascris articolul.
Cam toti romanii trecuti de 35 ani stiu minimul necesar dintr-o lb straina iar chestia cu pactul nu o inteleg. Notiunea de iubire de patrie a-ti luat-o in calcul?
NU VALOREAZA TOTI BANII DIN LUME RECUNOSTINTA UNUI OM. CU STIMA,UN SIMPLU OM CARE VA ASTEAPTA SA REVENITI IN TARA
Avand in vedere toate comentariile adaugate la acest articol in care se tipa dupa stiri despre astfel de oameni va rog sa faceti tot posibilul sa continuati in acest mod. Schimbati foaia domnilor editori si veti avea numai de castigat. Sper ca ati realizat acest lucru acum.
povestea aceasta mi s-a lipit de suflet si am trimit interviul la toti prietenii mei.
doamna doctor, sa va dea Dumnezeu viata lunga, intelepciune si har sa ii ajutati pe cei necajiti!
Dumnezeu sa va rasplateasca Doamna.
Ce frumos ar fi sa va cunosc, dar nu-mi doresc sa ajung sa va cunosc...
Felicitari !
oricum sper sa apara incet incet cati mai multi oameni asemeni Doamnei Doctor.
Saru'mana Doamna!!!
Arbeit, Ordnung und Disziplin - cam asta este ce trebuie sa invatam cu totii din acest interviu! ....dar din pacate, singele apa nu se face: nemtii vor ramine NEMTI iar noi, romanii, vom ramine tot ....balcanici.
In 60 de ani (3 x 20) Germania s-a redicat din cenusa si a devenit a 3-a putere economica a lumii. Noi dupa 20 de ani (am ars deja o etapa din cele 3) inca orbecaim prin intuneric.
Din pacate, nu cred ca mai e nimic de spus.
Cat despre Spiritul Nemtilor, a ajuns doar un mit, daca e sa particularizez. Locuiesc in Germania de 4 ani iar la firma actuala unde lucrez de 2 ani (domeniu non-medical dar cu implicatii in medicina: IT), cu parere de rau constat ca nemtii rup usa la 17:30 pe cand cei cu origini in alte tari tremina lucrul mai tarziu. Asta nu inseamna ca neamtul lucreaza mai eficient, ba dimpotriva. Iar salariile sunt pe masura efortului depus si a constinciozitatii, ''strainii'' avand salariile cele mai mari in Companie (incluzand pozitiile manageriale). Poate sunt doar 2 exceptii, nu stiu: firma unde lucrasem anterior imi sugerase exact aceleasi realitati.
Eu nu cred in spiritul japonez, german, balcanic, american, suedez, sau mai stii ce... Nu cred ca o intreaga natiune trebuie sa poarte un stigmat sau o medalie. Eu cred in spiritul oamenilor, in dorinta lor de a munci, de a ajuta, in bunatatea lor. Un exemplu demn de urmat este prezentat in acest mini-articolas (felicitari HotNews, multumim Doamna si Domnule Serban).
respect!
Minunat material!
Va doresc succes si viata lunga.
Felicitari
dori sa o vad pe aceasta minunata DOAMNA DOCTOR in emisiunea Eugeniei Voda la Tv Profesionisti . Ne-ar incanta seara de vineri si am scapa de lichelele televiziunilor .Cu toata stima DOAMNA DOCTOR
Toata stima pentru Dumneai!
Multumim lui Vlad pt articol! Astfel de prezentari dorim.
Sa avem nadejde.
Felicitari.
Pentru noi aceata familie de medici extraordinari mai inseamna ca viata biruie moartea si faptul ca traiesc si muncesc printre noi e agrument cotidian .
Multumim ca existati pentru noi, ca sunteti aproape de noi.
"arbeit, ordnung und disziplin" este ceea ce multi dintre noi avem de invatat.
Bunul Dumnezeu sa va calauzeasca in continuare in tot ceea ce faceti pentru omenire.
MULTUMIM
Se pare ca parte din presa din RO incepe sa intre pe fagasul calitatii actului gazetaresc. O logica simpla iti spune ca prin a pune in atentia opiniei publice experiente si oameni cu preocupari de exceptie faci un inegalabil serviciu valorilor din tara ta si implicit le dai sansa de-a fi cunoscute in lume.
Poate ca si alti ziaristi iti urmeaza demersul...
Felicitari inca o data .
Tot respectul pt.o asemenea d-na doctor...
Felicitari acestei minunate fiinte, dna dr SERBAN. In mod sigur, cuvintele nu pot reflecta activitatea, daruirea si sufletul aceste deosebit. Poate articolul va fi citit si de cineva care poate dispune acordarea de fonduri pentru aceasta suferinta atit de cruda si crunta.
Doamna doctor este intradevar un om deosebit. Sper sa continuati pe aceasta tema.
Am remarcat un lucru: nu multi oameni pot sa devina diamante. Pentru asta, Doamna Margit si sotul ei, au trecut prin momente extrem de grele din care cu greu poti iesi. Au trecut printr-un proces de slefuire, de sfartecare sufleteasca extrema. Si cine pune la indoiala faptul ca Dumnezeu este doar pe buzele acestor minunati oameni nu stie ce spune! Doar El te poate ajuta sa-ti depastesti conditia, cand toate din jur iti spun sa abandonezi lupta cu viata, sa te lasi. Unii, mai rar (dar sunt), dupa astfel de experiente ii intorc spatele lui Dumnezeu, il renega, insa se ingroapa inainte de a muri.
Va multumesc pt articol. Am lacrimat, barbat fiind, si m-am rugat ca Dumnezeu sa ii dea putere acestei familii sa ajunga un reper pt cat mai multi semeni.
Sa arate si altora ca a fi Om conteaza cel mai mult in viata. Si asta, fara ajutorul lui Dumnezeu nu se poate! Altfel vom ramane cu smecheriile, cu mojicia, cu datu' din coate, cu coruptia, cu manelele, cu furtul, cu gandul la bani nemunciti, etc...
Pe cand o emisiune pe TVR (Liviu Mihaiu, martea) si pe alte posturi, la ore de maxima audienta?
Dumnezeu sa ii pazeasca si sa le dea putere !
Vazand reactiile publicului la scrierea acestui articol, veti realiza, daca nu ati facut-o deja, ca se face rating si cu acest fel de subiecte si nu ar fi deloc rau sa impartasiti experienta si altor colegi care au tarata mintea si atentia doar la subiecte infecte din politica , fotbal si scandal. Revenind la subiect, e foarte greu sa mai spun eu ceva in plus la adresa acestei familii. Sunt aproape niste sfinti, nu pentru ca au o sanatate morala aproape intacta ci mai ales pentru ca au reusit sa reziste intr-un mediu absolut halucinant, cum e cel al sistemului public de sanatate din Romania. Daca am face un exercitiu de imaginatie, cred am putea sa gasim un tratatament pt diagnosticul de schizofrenie a sistemului sanitar din Romania: dr. Serban- ministrul sanatatii. Dar sa nu visam prea mult. Orice persoana de talia si caracterul dumneaei ar rezista mai putin de o luna acolo. Doamna ar putea sa vindece mai degraba toti copii suferind de leucemie din Romania decat lacomia, rautatea si cinismul celor care lucreaza in sistem. Si inca ceva, oare cum ar arata astazi Romania daca nu si-ar fi vandut vreo cateva zeci de mii de nemti inainte de 1989?
Asemenea cititorului de mai sus, barbat fiind am lacrimat citind articolul, si impresionat de povestea acestor oameni, dar si de soarta pe care o are Romanica noastra cea de toate zilele. Nu-mi doresc decat sa deschidem toti ochii si sa ne apucam sa punem tara asta pe roate, caci Doamne ce potential are....
Cu astfel de articole trebuie sa ne facem educatie, si noua si copiilor nostri.
Cu Dumnezeu inainte!
fara vedetism, fara fitze, fara golaneala, fara mistocareala, fara becaliada...
cam greu, ar fi un pas intraznetz... insa riscant :)
Sunteti fericita si un vindecator innascut.
Numai bine si sa ramaneti la fel de minunata si pe viitor.
Pace
Felicitari pentru oamenii deosebiti pe care ii cautati si ni-i infatisati de fiecare data. Dumnezeu sa va inspire in continuare, caci mare bine faceti amintindu-ne de astfel de oameni, care ne arata cum fiecare din noi avem o misiune in viata, fie ca suntem doctori, fie ca suntem muncitori sau orice altceva, pe care trebuie sa ne-o asumam si sa o indeplinim.
Sau, cum frumos spune Doamna Doctor, sa-l lasam pe Dumnezeu sa o indeplineasca prin noi.
...daca ar fi scrise asa.
... daca in loc sa imi ofere noroi, mi-ar oferi dorinta de a fi un om mai bun decat sunt acum.
... daca l-ar face pe sotul meu sa nu isi mai doreasca sa emigreze ca sa scapam de "stirile de la ora 5" din orice medium de presa si de la orice ora.
... daca mi-ar hrani fiecare zi cu combustibil pozitiv.
Zau ca as putea.
CU RESPECT SI PRETUIRE ANGELA
Ma aflu ff departe de tara, in Arabia Saudita, sunt mama unei fetite de 3 ani,slavaaa Domnului e sanatoasa.
Prind Protv International si cu ocazia 1decembrie 2009 am vazut emisiuni JOS PALARIA, respect si iar respect ptr oameni minunati care fac ceva ptr societatea romaneasca fara sa se ceara a fi pe prima pagina ca pitipoancele de 2lei, fara a se bate cu pumnul in piept ca au facut si au dres.
Aici am descoperit fam.dr.Serban si am asculat reportajul despre dansii, despre clinica dumnealor,ascultam si lacrimile izvorau si cu greu s au mai oprit..Cata caldura si putere emana aceasta femei.
A mai fost si cazut a2 barbati,plecati in America si Italia,care s au intors in satul lor dupa mai bien de 40 ani, cu banii lor au asfaltat/iluminat satul si acordat burse ptr cei care nu au posibilitati.
Dansii au trecut prin aceeasi drama.Fratii Baciu despre care i am amintit mai sus,unul un mare inginer acre a ridicat centrale in America,nu a avut copii, sotia i a murit si s a intors singur pe taram romanesc, bogat si ...singur.Celalalt frate, dr.cardiolog in Roma, a plecat in anii 70 ptr a i realiza visul fiului ,unicul de altfel,sa fie un celebru pianist.El, tatal, care avea grija de inima altora, nuu a putut salva inima fiului sau, si acesta moare la 30 ani,apoi mama acestui baiat.In prezent renumitul dr cardiolog Baciu, s a intors si el in acel sat,dar cu lacrimi in ochi spune"am plecat 3 si ma intorc singur".Toata averea acestor frati Baciu ramane satului,
Uneori devenim buni,dupa o incercare care ne a luat speranta si ce aveam mai drag...copilul.
Nu inteleg bestiile de mame care isi parasesc copiii pe strazi, in parcuri, statii de metrou,spitale.Ce inima poty avea?Ce simt ele in alea 9 luni de zile?De ce il mai aduc pe lume?
Raspunsuri pe care doar Dumnezeu le poate da,in fara Judecatii.
Felicitari fam.dr Serban. M am uitat peste site ul clinicii"Cristian Serban" Minunat, merita o speranta ingerasii de copilasi!!
Sunteti un om extraordinar si va multumim!
Copii, fiinte nevinovate, frumosi precum INGERII, trebuiesc protejati iar unde noi cei de rand ,nu mai avem forta sa-i aparam, iaca vine o forta a naturii o doamna medic care face minuni.
O felicit din suflet si-i doresc tot binele din lume.
Popularizarea o poate ajuta sa faca mai mult si sa isi duca idealul mai departe, mai departe.
Un fost copil cu boala grava,salvat de medici acum om varstnic.
-D-na profesor...hmm...intradevar este un om minunat,isi da interesul sa fie totul bine in clinica,pozeaza in Sfanta ,dar pt dansa cel mai important lucru este reclama....
-Voi stiti cati bani "ciubuc" dau parintii copilasilor pentru a l-i se efectua Auto Transplantul Medular? sau cati euro dai sa ai un loc intr-un salon bun? vaaai cate v-as povesti eu sa va trezesc la realitate,dar sincer sa fiu mie imi este rusine de rusinea lor.....In acea clinica sunt niste angazati super,nu primesc niciun ban de la bolnavi,dar din pacate nu pot spune acelas lucru si de medici,acei renumiti medici care pleaca cu buzunarele pline....
-Profa,nu-si da interesul ca angajatii sa primeasca un spor ca lucreaza cu citostatice,zice ca in pediatrie nu se acorda sporuri,dar de cativa ani se interneaza foarte multi pacienti adulti,acestia sunt internati pe sectia de ransplant,angajatele de acolo,cam 9,au spor,un salar bun,pentru ele s-a "zbatut" profa Serban,iar pe celelalte fete,asistente care muncesc pe sectie le-a lasat in voia sortii,dar ele sunt cele care se ocupa de toti acei pacienti adulti,pacienti care au ininternarea facuta pe sectia de transplant dar stau pe onco hem sectie1-2sau 3,acele asistente fac si terapie intensiva-cazuri intubate dar ele muncesc pe 9-1000 roni si nimeni nu lupta pentru ele,greul este pe umerii lor si multumirea revine ....senililor!
Oameni buni,peste tot se scrie ,se publica ce-i bine si da bine la imagine,nu va lasati mintiti!
Multumiri...Multumiri...offf Doamne cate multumiri...au uitat acele mamicute cand au stat in spital si erau puse sa cumpere medicamente,inclusiv citostatice,iar unele persoane tineau sub cheie medicamentele de pe sectie pentru ce oare?
Sunt suparat ca traim in minciuna si ne place!
ADI M.