Stele precum Soarele pot deveni extrem de fotogenice la sfasitul vietii, un exemplu bun fiind cazul nebuloasei NGC 2392, situata la o distanta de circa 4200 ani-lumina de Pamant, potrivit Agentiei Spatiale Americane. NGC 2392, numita si "Nebuloasa Eschimos", este ceea ce astronomii numesc o nebuloasa planetara. Denumirea este insa inselatoare pentru ca, de fapt, nebuloasele planetare nu au nimic de-a face cu planetele. Termenul este doar o relicva istorica, rezultat al faptului ca astronomii din trecut, observandu-le prin telescoape optice de putere mica, le-au asemanat cu discurile planetare.
Nebuloasele planetare se formeaza atunci cand o stea isi foloseste tot hidrogenul din miezul sau - un eveniment prin care va trece si Soarele in aproximativ cinci miliarde de ani.
Cand isi epuizeaza hidrogenul, steaua incepe sa se raceasca si sa se extinda, marindu-si raza de cateva zeci chiar sute de ori prin comparatie cu dimensiunea initiala.
In cele din urma, straturile de la suprafata stelei sunt impinse de un vant cu viteza de 50.000 kilometri pe ora, lasand in urma un miez fierbinte. Acest miez fierbinte are o temperatura de suprafata de aproximativ 50.000 de grade Celsius si impinge straturile exterioare printr-un un flux continuu de particule incarcate (electroni si protoni) - vant solar - care atinge viteza de 6 milioane kilometri pe ora.
Radiatiile emise de steaua fierbinte si interactiunea vanturilor solare rapide cu vanturile mai lente formeaza anvelopa circumstelara - un invelis complex de filamente - care se mareste continuu si se indeparteaza treptat de stea formand nebuloasa planetara.
In cele din urma, dupa formarea nebuloasei, steaua devine o "pitica alba". Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu, piticele alb sunt stele ce au un diametru asemanator cu al Pamantului, dar o masa de 0,6 mase solare. Dupa consumarea heliului, piticele albe emit caldura acumulata de-a lungul procesului de fuziune, timp de cateva mii de milioane de ani.
Nebuloasa NGC 2392 / Foto: X-ray: NASA/CXC/IAA-CSIC/N. Ruiz et al; Optical: NASA/STScI
Cu ajutorul telescoapelor spatiale, astronomii sunt acum in masura sa observe nebuloasele planetare precum NGC 2392.
Imaginea compozit a nebuloasei NGC 2392 contine date obtinute de observatorul Chandra al NASA. Acestea sunt redate in violet pentru zona de gaze cu temperaturi extrem de inalte din apropiere de centrul nebuloasei planetare. Datele obtinute de Observatorul Spatial Hubble sunt redate in culorile rosu, verde si albastru creand modelul complicat al straturilor exterioare ale stelei, impinse de vanturile solare.
Filamentele in forma de cometa se formeaza atunci cand vanturile mai rapide si radiatiile emise de steaua centrala interactioneaza cu zone de praf si gaze mai reci, ejectate de stea mai demult.
Observatiile nebuloasei NGC 2392 fac parte dintr-un studiu a trei nebuloase planetare care au in centru gaz fierbinte, celelate doua fiind IC 418 si NGC 6826. Datele Chandra arata ca NGC 2392 are un nivel neobisnuit de ridicat de emisii de raze X in comparatie cu celelalte doua. Cercetatorii au dedus de aici ca in interiorul nebuloasei NGC 2392 exista un "companion" nevazut al stelei centrale. Interactiunea dintre doua stele binare ar putea explica nivelul ridicat de emisii de raze X.
O lucrare in care sunt explicate rezultatele acestui studiu a fost publicata pe 10 aprilie 2013 in Astrophysical Journal. Lucrarea este semnata de Nieves Ruiz de la Instituto de Astrofisica de Andalucia (IAA-CSIC) din Granada, Spania - autor principal -, Te-Hua Chu si Robert Gruendl de la University of Illinois din Urbana, SUA, Martin Guerrero de la Instituto de Astrofisica de Andalucia (IAA-CSIC) din Granada, Spania, si Ralf Jacob, Detlef Schonberner si Matthias Steffen de la Leibniz-Institut Fur Astrophysik in Potsdam (AIP), Germania.
Nebuloasele NGC 6543 (cunoscuta si ca Ochiul Pisicii), NGC 7662, NGC 7009 si NGC 6826 (una dintre nebuloasele incluse in studiu) / Foto: X-ray: NASA/CXC/RIT/J.Kastner et al.; Optical: NASA/STScI
10
1
