Oamenii de stiinta de la Agentia Spatiala Americana si de Institutul de Stiinte Planetare din Tucson (Arizona) cred ca au identificat ramasitele unui supervulcan pe planeta Marte - prima descoperire de acest tip, informeaza NASA. Vulcanul in discutie, un bazin circular pe suprafata Planetei Rosii, a fost clasificat anterior drept crater de impact.

Zona bazinului Eden Patera. Stanga: Culorile rosu si galben indica zonele mai inalte din bazin si regiunea inconjuratoare. Albastru si verdele sunt folosite pentru zonele mai joase. Dreapta: Culorile inchise indica materialul mai tanar intins pe depresiunea Eden Patera / Foto: NASA/JPL/Goddard (stanga) and ESA (dreapta)

Cercetatorii sugereaza insa ca bazinul ar fi ceea ce a mai ramas dupa o eruptie a unui vulcan de dimensiuni mari petrecuta cu mult timp in urma. Evaluarea lor se bazeaza pe imagini si date topografice obtinute de satelitii NASA Mars Odyssey, Mars Global Surveyor si Mars Reconnaissance Orbiter si de catre satelitul Mars Express al Agentiei Spatiale Europene.

Joseph Michalski, un cercetator afiliat la Institutul de Stiinte Planetare si la Muzeul de Istorie Naturala din Londra, si Iacob Bleacher de la Centrul de Zbor Spatial Goddard al NASA din Greenbelt (Maryland) au prezentat, in editia din 3 octombrie a revistei Nature, o lucrare in care argumenteaza ca bazinul, numit recent Eden Patera, este o caldeira, fiind de natura vulcanica. Pentru ca o caldeira este o depresiune, ea poate arata ca un crater provocat de un impact, mai degraba decat de un vulcan.

"Pe Marte, vulcanii tineri au un aspect foarte distinct, care ne permite sa ii identificam", sustine Michalski. "O intrebare mai de demult este cum arata vechii vulcani de pe Marte. Poate ca ei aratau asa", a adaugat cercetatorul.

Cercetatorii sugereaza ca o masa considerabila de magma, incarcata cu gaze dizolvate (proces asemanator cu carbonatarea sifonului) s-a inaltat rapid prin crusta subtire catre suprafata. Precum o sticla de suc acidulat care a fost agitata, acest supervolcan ar fi aruncat magma la mare distanta in cazul in care partea de deasupra ar fi fost distrusa ca urmare a presiunii.

"Acest tip de eruptie extrem de exploziva este un element care modifica regulile jocului, imprastiind mult mai multa cenusa si mai multe materiale decat vulcanii martieni mai tineri, obisnuiti" sustine Bleacher, adaugand ca "in timpul acestui tip de eruptii pe Pamant, materialele vulcanice s-ar putea raspandi atat de mult prin atmosfera si sa ramana atat de mult incat sa modifice temperatura globala timp de mai multi ani".

Dupa ce materialul vulcanic este aruncat in timpul eruptiei, depresiunea ramasa se poate prabusi si mai mult, provocand o surpare a terenului din jur. Potrivit cercetatorilor, eruptii ca acestea au avut loc pe Pamant cu mult timp in urma in zone precum Parcul National Yellowstone in vestul Statelor Unite, Lacul Toba din Indonezia si Lacul Taupo in Noua Zeelanda.

Nu au fost identificati pana acum vulcani in Arabia Terra, regiunea de Marte unde se afla Eden Patera. Zona puternic erodata este cunoscuta pentru craterele de impact. Cand a examinat zona mai atent, Michalski a observat bazinului Eden Patera ii lipseste marginea ridicata tipica unui crater de impact. Mai mult decat atat, nu a reusit sa identifice in apropiere o patura de materiale ejectate de impact, roca topita aruncata in afara craterului in momentul impactului cu un obiect spatial.

Lipsa unor astfel de caracteristici cheie l-a facut pe Michalski sa suspecteze un rezultat al activitatii vulcanice. Michalski l-a contactat pe Bleacher, un specialist in vulcani, care a identificat in zona depresiunii Eden Patera caracteristici care indica activitatea vulcanica, precum o serie de margini de piatra modelate de lava care se scurge usor. In plus, bazinul este marginit de un tip de vai care apar atunci cand solul se prabuseste din cauza activitatii desfasurate sub suprafata. Existenta lor dar si prezenta altor caracteristici vulcanice intr-un singur loc i-a convins pe oamenii de stiinta ca formatiunea Eden Patera ar trebui sa fie reclasificata.

Echipa a descoperit in apropiere alti cativa candidati pentru reclasificare, fapt ce sugereaza ca zona Arabia Terra ar fi fost favorabila supervulcanilor.

Este, de asemenea, posibil ca eruptiile vulcanice masive de aici sa fie responsabile si pentru depozite vulcanice din alte parti ale planetei Marte, care nu au fost conectate cu un vulcan cunoscut.

"In cazul in care doar cativa vulcani de tipul acesta ar fost candva activi, ar fi putut avea un impact major asupra evolutiei planetei Marte", sustine Bleacher.