Durata de functionare a Statiei Spatiale Internationale (ISS) a fost prelungita cu patru ani, pana in 2024, a anuntat, miercuri, NASA, care a subliniat importanta acestui avanpost orbital pentru cercetarile stiintifice si pentru explorarea spatiala, informeaza Mediafax, citand AFP.

Statia Spatiala InternationalaFoto: NASA

"Cred ca acesta este un anunt formidabil", a declarat intr-o conferinta de presa William Gerstenmaier, administrator adjunct al NASA care coordoneaza misiunile de explorare spatiala cu echipaje umane.

Alte precizari referitoare la aceasta decizie urmeaza sa fie furnizate ulterior de Casa Alba si de directorul NASA, Charles Bolden.

Primul modul al avanpostului orbital, a carui constructie a avut un cost total de 100 miliarde de dolari, a fost plasat pe orbita in 1998. Statia, care are in prezent o greutate de 419 tone, o lungime de 100 de metri si un spatiu locuibil echivalent aceluia dintr-un avion Boeing 747, trebuia initial sa fie utilizata pana in 2016, iar durata ei de functionare a fost prelungita pentru prima data cu patru ani, in 2010, de administratia presedintelui Barack Obama.

Un total de 16 tari participa in prezent la proiectul ISS, inclusiv Statele Unite, Rusia, Japonia, Canada si mai multe tari europene.

Un echipaj de sase astronauti ocupa in permanenta structura, cu misiuni care pot ajunge sa aiba o durata de pana la sase luni.

Decizia de a prelungi pentru a doua oara cu patru ani durata de functionare a ISS are la baza potentialul stiintific ce permite o utilizare prelungita a acestui laborator, cel mai mare plasat vreodata pe orbita, a explicat David Weaver, directorul de comunicare al NASA.

"Cred ca am inceput sa vedem beneficiile aduse de statie, care au aplicatii directe pentru public, aici, pe Terra", a spus William Gerstenmaier, citand sectorul farmaceutic si studiile despre incalzirea globala a planetei.

Prelungirea duratei de functionare a ISS va incuraja industriile care ofera servicii de transport orbital de provizii, carburant si persoane, precum SpaceX: "Sectorul comercial a vazut astfel cum aceasta piata se extinde", a spus el.

"Acest fapt va ajuta companiile sa faca mai multe experimente in microgravitatie, pentru a evalua potentialul comercial", a adaugat el.

William Gerstenmaier a insistat si asupra importantei pe care o are ISS in ceea ce priveste pregatirea astronautilor pentru misiunile indelungate de explorare spatiala, precum viitoarele calatorii pe Marte.

"Avem multe lucruri de invatat despre efectele pe care microgravitatia le are asupra corpului uman pe perioade indelungate", a continuat el.

William Gerstenmaier a mai spus ca ISS are, din punct de vedere tehnic, o durata de functionare care ajunge pana in anul 2028, iar decizia de prelungire a utilizarii ei pana in 2024 a fost luata dupa o consultare cu partenerii internationali ai Statelor Unite.

Aceasta prelungire nu va necesita fonduri suplimentare pentru Statele Unite, care finanteaza cea mai mare parte a ISS, tinand cont de faptul ca bugetul de functionare de trei miliarde de dolari pe an a fost deja aprobat pana in 2020.

NASA a incurajat si a ajutat sectorul privat sa dezvolte mijloace de transport pentru a trimitere astronauti pe ISS in perspectiva retragerii din circulatie a navetelor spatiale americane in 2011, folosite la construirea statiei.

In prezent, companiile americane SpaceX si Orbital Science trimit provizii si carburant pe ISS in baza unor contracte de 1,6 miliarde de dolari respectiv 1,9 miliarde de dolari.

In ceea ce priveste misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo rusesti Progress, europene (ATV) si japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singura data si se autodistrug arzand la reintrarea in atmosfera terestra, la finalul misiunii.

Companiile SpaceX, Boeing si Sierra Nevada au fost selectionate de NASA pentru a dezvolta fiecare un vehicul spatial privat cu scopul de a transporta astronauti la bordul ISS.

Dupa retragerea din circulatie a navetelor americane, in 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele rusesti Soyuz - care au trei locuri - pentru a-si trimite astronautii la bordul ISS si plateste Rusiei suma de 70,7 milioane de dolari pentru un loc la bordul acestor vehicule.