O clema metalica defecta din interiorul rachetei Falcon 9 a companiei SpaceX a provocat cel mai probabil explozia care a dus la distrugerea lansatorului de rachete la doar cateva minute dupa lansare luna trecuta in Florida, a anuntat luni seful firmei, Elon Musk, citat de Reuters.

Racheta SpaceX CRS-7, inainte de explozieFoto: Captura Youtube.com

Accidentul din data de 28 iunie, care a distrus incarcatura ce ar fi trebuit sa ajunga pe Statia Spatiala Internationala (ISS), a reprezentat cea de-a treia misiune ratata de aprovizionare din ultimele opt luni. Explozia unei rachete Orbital ATK a distrus o naveta dde marfuri Cygnus in octombrie 2014, iar un vehicul rusesc Progress a esuat in incercarea de ajunge pe orbita in aprilie.

Fondatorul si CEO-ul companiei SpaceX a spus ca lansarile rachetelor din gama Falcon vor fi reluate cel mai devreme in septembrie. Compania americana intentioneaza, de asemenea, sa amane debutul zborurilor cu noul lansator greu din gama Falcon pana in primavara anului 2016.

O clema defecta care sustinea rezervorul de heliu al rachetei Falcon 9 necesar pentru presurizarea rezervorul cu oxigen lichid din etajul superior al lansatorului a reprezentat, cel mai probabil, cauza accidentului de luna trecuta, a explicat Elon Musk.

CEO-ul SpaceX a mai aratat ca aceasta clema, provenind de la un furnizor pe care a refuzat sa il numeasca, a fost construita din otel certificat sa suporte forta exercitata de o greutate de 4.536 kilograme, insa, dupa cate se pare, a cedat la 907 kilograme.

"Se pare ca clema care sustine unul dintre sticlele de heliu a cedat. Drept urmare, recipientul cu heliu ar fi sarit prin spre varful rezervorului cu o viteza foarte mare. A cedat la o forta de cinci ori mai mica decat cea pe care trebuia sa o superte, ceea ce e nebunesc", le-a spus Musk reporterilor.

SpaceX intentioneaza nu doar sa cumpere cleme noi, cel mai probabil de la un furnizor diferit, dar si sa testeze fiecare clema inainte de instalarea acestora in rezervoarele viitoarelor sale rachete.

SpaceX a lansat cu succes rachete din gama Falcon 9 de 18 ori din 2010 si pana la esecul inregistrat pe 28 iunie. In timpul acelor lansari, cateva mii de cleme similare au functionat fara probleme.

"Am reusit sa reeditam esecul luand un esantion enorm, in esenta de mii de astfel de cleme, si sa aplicam forta asupra lor. Am descoperit cateva care au cedat cu mult sub nivelul certificat. Acest lucru ne-a facut sa credem ca a fost una mult sub capacitatea sa care s-a intamplat sa fie in locul gresi in momentul gresit", a aratat Musk, precizand ca rezultatele sunt preliminare.

SpaceX investigheaza si alte posibile probleme care ar fi putut sa provoace sau sa contribuie la accindent, precum si potentiale probleme care ar putea afecta zborurile viitoare.

"Este primul esec pe care l-am avut in 7 ani, astfel incat cred ca, intr-o anumita masura, compania. in intregimea sa, e posibil sa fi devenit un pic plina de sine", a mai afirmat seful SpaceX.

SpaceX are un portofoliu de comenzi de peste 50 de lansari spatiale, valorand circa 5 miliarde de dolari, pentru companii comerciale, NASA si alte agentii.