Capsula Cygnus a companiei Orbital ATK a fost lansata marti din Florida pentru o noua misiune de aprovizionare a Statiei Spatiale Internationale (ISS), potrivit imaginilor transmise in direct de televiziunea NASA, relateaza agentia France Presse (AFP), citata de Agerpres.

Racheta Atlas V cu doua etaje a United Launch Alliance, care transporta capsula fara pilot, a fost lansata de la baza US Air Force de la Cape Canaveral, conform programarii la ora 03:05 GMT (a zilei de miercuri; ora locala 23:05 a zilei de marti).

Cygnus va andoca pe avanpostul orbital cu ajutorul bratului robotizat al ISS condus de doi dintre cei sase membri ai echipajului. Aceasta este pentru NASA a cincea misiune de aprovizionare a ISS de catre Cygnus si a doua dupa cea din decembrie anul trecut, care a marcat reluarea zborurilor navei spatiale a Orbital ATK dupa explozia din octombrie 2014 a lansatorului sau Antares la scurt timp dupa decolarea de la centrul spatial din Wallops Island, de pe coasta statului Virginia. Compania Orbital ATK urmeaza sa mai asigure in 2016 inca doua misiuni cargo pentru ISS in cadrul unui contract incheiat cu NASA, in valoare de 1,9 miliarde de dolari.

Urmatoarea lansare va avea loc la inceputul verii de la centrul din Wallops Island. La acest al doilea zbor al sau, lansat marti din Florida, versiunea imbunatatita a Cygnus, cu o capacitate marita cu 25%, livreaza 3,6 tone de marfa catre ISS, inclusiv alimente, apa, imbracaminte pentru echipajul compus din sase astronauti precum si echipamente si materiale pentru zeci de experimente stiintifice, precizeaza agentia France Presse.