Radiatiile cosmice ar putea oferi suficienta energie pentru a alimenta forme simple de viata 

de Ariana Lazurca     HotNews.ro
Joi, 13 octombrie 2016, 23:47 Science - Spatiul

Bacteria Desulforudis audaxviator
Foto: Wikipedia
La aproape doua mile adancime sub suprafata Pamantului, traieste o bacterie care s-a mentinut izolata de razele soarelui si de orice alt lucru viu timp de milioane de ani. Se hraneste si se reproduce datorita energiei eliberate de elemente radioactive, cum ar fi uraniul prezent in stanca. Bacteria, denumita stiintific Desulforudis audaxviator, este uimitoare pentru ca supravietuieste intr-un mediu ostil pentru aproape toate celelalte forme de viata de pe Pamant, informeaza Inverse. 

Implicatiile existentei sale se intind pana la cautarea vietii extraterestre- daca viata poate persista in interiorul Pamantului, atunci lista de potentiale habitate straine ar putea include orice bucata veche din spatiu. 

Un studiu, publicat luna trecuta in Journal of The Royal Society Interface, incearca sa inteleaga posibilitatea existentei unei vieti pe planete total diferite de Pamant si consolidarea unei case- pe baza energiei din razele cosmice. Coordonatorul studiului, Dimitra Atri, sustine ca radiatiile cosmice ar putea oferi suficienta energie pentru a alimenta forme simple de viata de pe roci din spatiu, in acelasi mod in care descompunerea radioactiva afecteaza planeta noastra in adancime. 

"In cazul in care acest mecanism functioneaza in natura, viata primitiva va deveni frecventa in univers, intrucat razele cosmice si alti nutrienti (aminoacizi, apa etc.) sunt des intalnite", a declarat Atri. 

"Misiunea Rosetta ne-a aratat ca pana si cometele contin compusi organici si apa, elemente necesare pentru viata." 

Pentru a persista, aceste forme de viata primitive ar avea nevoie de o doza corecta de radiatii, pe langa o sursa de nutrienti- eventual din roci sau din apa- pe care microbii ar consuma-o pentru metabolism si reproducere. 

Este putin probabil ca aceasta forma de viata sa devina complexa, din moment ce radiatia distruge viata, in acelasi timp in care furnizeaza energie pentru a o sustine. "Aceasta va avea un metabolism lent, deoarece energia de la razele cosmice este limitata, iar organismul trebuie sa ofere o cantitate semnificativa de energie, astfel incat sa repare daunele cauzate de impactul razelor cosmice", spune Atri. 

"Probabil este vorba de ceva destul de primitiv. Nu va asteptati sa gasiti animale mari pe Marte!" 

Totusi, in cazul in care teoria este veridica, acest tip simplu de microorganisme ar putea fi prezent peste tot, inclusiv in roci spatiale, care se lovesc ocazional de Pamant. "Daca aceasta forma de viata exista, este foarte posibil sa ne mai fi intalnit cu ea in trecut. Oricum, datorita atmosferei, cele mai multe ar fi fost arse sau nu ar fi supravietuit mediului planetei noastre", declara el. 

"Amintiti-va, se hraneste cu energia depusa de razele cosmice, iar cele mai multe raze sunt blocate de atmosfera, asa ca Pamantul ar fi un loc ostil pentru o astfel de forma de viata."

In cazul in care aceste forme ciudate de viata exista, ar trebui sa putem sa le localizam. Marte, care este lovita cu doze mult mai mari de radiatii cosmice, datorita unui camp magnetic aproape inexistent, ar fi, cel mai probabil, un loc bun pentru a incepe.





















1474 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă