O "Super Luna" va putea fi observata in noaptea de luni, 14 noiembrie, un spectacol inedit de aproape 70 de ani pentru astronomi si pasionati, scrie AFP.

Super LunaFoto: NASA

"La rasarit, observatorii vor avea impresia ca Luna este gigantica", a declarat Pascal Descamps, de la Observatorul din Paris.

In acea noapte, doua fenomene astronomice se vor suprapune: faza de luna plina intervine in momentul in care satelitul, a carui orbita este eliptica, se afla in cel mai apropiat punct de Pamant, astfel incat va aparea mai mare si mai stralucitor decat de obicei.

Luna va atinge perigeul, punctul cel mai apropiat de Terra, la ora 11,22 GMT (ora 1, in Romania) si va fi vizibila in cursul noptii peste tot in lume.

"O Super Luna poate fi cu pana la 14% mai mare si 30% mai luminoasa decat Luna plina la apogeul sau (punctul orbitei cel mai indepartat de Terra), potrivit NASA.

Aceste Super Luni revin la fiecare 1 an si 48 de zile. "Dar exista super Luni mai super decat altele", noteaza astronomul francez.

Luni, ea va fi la doar 356.509 km de Terra (fata de o distanta medie de 384.400 km). "Trebuie cautata data de 26 ianuarie 1948 pentru a avea o Super Luna a carei distanta fata de Pamant sa fie mai mica", explica Pascal Descamps. Si va trebui asteptata data de 25 noiembrie 2034 pentru ca Luna sa se apropie la fel de noi.

De aici si numele de "super extra Luna" ales de NASA.

In plus, "cum sistemul Pamant/Luna se apropie de momentul anului in care este cel mai aproape de Soare (4 ianuarie 2017), Luna va primi mai multa lumina solara decat de obicei, ceea ce ii va spori si mai mult luminozitatea", arata Asociatia astronomica irlandeza (IAA).