​Un grup de oameni de stiinta de la NASA ia in considerare posibilitatea unei misiuni interstelare in 2069, catre unul dintre cele mai apropiate Sisteme Solare, scrieiflscience.com. Si, desi este putin probabil ca cineva care traieste in zilele noastre sa vada roadele misiunii, reusita stiintifica ar fi incontestabila.

Alpha CentauriFoto: Colaj foto

Misiunea va implica trimiterea unei nave spatiale, cu o viteza echivalenta cu 10% din viteza luminii, catre Alpha Centauri - cel mai apropiat sistem solar de al nostru, situat la 4,2 ani-lumina distanta. Nava spatiala va fi trimisa in orbita din jurul unei planete, unde va cauta semne de viata.

"Anul 2069 are o anumita rezonanta pentru aceia dintre noi care lucram la NASA, fiind cea de-a100-a aniversare a momentului in care Apollo 11 a aterizat pe Luna", a declarat directorul NASA's Jet Propulsion Laboratory (JPL).

La viteza respectiva, este probabil ca navei spatiale sa ii ia un secol sau mai mult pentru a ajunge la destinatie. Misiunea ar include folosirea navei spatiale pentru a studia planeta si pentru a cauta semne de viata inteligenta, precum lumini artificiale sau cladiri.

Multe dintre tehnologiile care ar fi necesare pentru o astfel de misiune nu exista inca, deci momentan vorbim doar despre un concept.