Urbain Le Verrier este celebru pentru ca a descoperit "din calcule" planeta Neptun. O alta descoperire a acestuia merita insa amintita azi, avansul neobisnuit al periheliului planetei Mercur, scrie Dan Selaru, pe blogul lui.

Miscarea a doua corpuri, asimilate ca puncte materiale si singure intr-un Univers in care sunt valabile principiile mecanicii newtoniene si care se supun legii atractiei gravitationale, se poate descompune in miscarea centrului de masa comun si miscarea unui corp fictiv fata de acest centru de masa.

Considerand centrul de masa in repaus, ceea ce nu reduce din generalitate, in functie de energia sistemului avem tipurile de orbite din imaginea de mai jos. Ne limitam la cazul in care miscarea are loc pe o elipsa (cu rosu). Aveti aici teoria.

Punctul cel mai apropiat al traiectoriei fata de astrul aflat in focarul elipsei (intersectia intre linia neagra orizontala si elipsa) poarta numele de periastru. Pentru problema de mai sus acest periastru este fix, nu se misca in timp.

In cazul planetei Mercur acest punct poarta numele de periheliu (Helios-Soare) si are o miscare in timp. Aceasta miscare de rotatie a periheliului este foarte lenta si apare din cauza influentei celorlalte planete, Mercur si Soarele nu sunt singurele corpuri din Univers, si din cauza turtirii Soarelui, Mercur si Soarele nu sunt puncte materiale. Cea mai mare parte a acestei miscari este data de precesia echinoctiilor.

Le Verrier a calculat aceste influente si a descoperit ca fata de predictiile pe care teoria newtoniana le preciza exista o diferenta de peste 38 de secunde de arc pe secol.

Aceste 38 de secunde, care de fapt sunt 42, au devenit o necunoscuta si au ridicat un mare semn de intrebare cu privire la mecanica lui Newton.

Dubiile cu privire la teoria newtoniana au inceput sa se acumuleze, s-a inventat ideea de eter, idee pe care experimentul Michelson-Morley a desfiintat-o. Minkowski, FitzGerald, Lorentz si Poincare au creat ingredientele pe care Einstein le-a pus la un loc si care au condus la Teoria Relativitatii Restranse (TRR). Deja viteza luminii in vid ca viteza maxima era postulata iar echivalenta masa-energie dedusa.

TRR nu spune nimic despre avansul periheliului lui Mercur dar pot sa va spun ca secundele de arc ramaneau neexplicate. Cele 42 de secunde de arc provin din curbarea spatiu-timpului datorata masei Soarelui. Dar in TRR nu se aminteste nimic despre Mercur pentru ca spatiu-timpul nu se curba.

De aici urmeaza o poveste interesanta. Pentru Einstein era absolut evident ca TRR era o teorie incompleta. Intre 1907 si 1915 Einstein a dezvoltat Teoria Relativitatii Generalizate (TRG). Articolele pana in 1912, acesta e ultimul, considera spatiul ca nefiind curbat. Sunt cateva articole dar avansul periheliului nu este pomenit. In 1913 si in 1914 teoria se dezvolta dar periheliul nu este amintit. Ecuatiile de camp sunt scrise incorect, sunt corectate si, in sfarsit, TRG este finalizata. Si, calculul avansului periheliului lui Mercur conduce la cele 42 de secunde masurate aproximativ de Le Verrier. Aveti aici un articol explicativ.

Articolele lui Einstein sunt destul de greu de gasit in limba engleza dar, prin bunavointa regretatului profesor Eugen Soos am avut parte de ele traduse din rusa. Pe parcursul celor 8 ani de dezvoltare ai TRG nu se spune nimic despre periheliul lui Mercur. O colega de grupa a avut una din cele mai frumoase lucrari de diploma de care am auzit. A calculat pentru fiecare etapa a dezvoltarii TRG avansul periheliului.

A fost pe rand o treime din cel observat, o jumatate, doua treimi, parca si cinci sesimi, asta pana la articolul final. Avansul periheliului lui Mercur a fost nuca tare de care s-a lovit Einstein. Si care a fost atat de necesar pentru validarea teoriei.

Am spus toata povestea asta pentru ca azi s-ar putea ca lumea stiintifica sa fi gasit "un nou avans de periheliu".

Teoria lui Newton e prima aproximatie a lumii in care traim, TRG este a doua, s-ar putea sa fim nevoiti sa mai dezvoltam inca un nivel. Lumea stiintifica e in fierbere.

Comenteaza pe Romania Obiectiva.