Cercetatorii americani au depasit o etapa cruciala in drumul spre obtinerea fuziunii nucleare auto-intretinute, scrie BBC News. Acest proces - similar proceselor din stelele active - ar putea constitui o sursa de energie practic nelimitata.

Dar, pentru a fi viabile economic, astfel de uzine ar trebui sa produca mai multa energie decat consuma, ceea ce nu s-a reusit pana in prezent.

Un grup de cercetatori de la National Ignition Facility (NIF) a reusit insa un avans care ofera noi sperante.

Laboratorul NIF, amplasat in Livermorem California, a folosit 192 de fascicule de la cel mai puternic laser din lume pentru a incalzi si comprima o mica pastila de combustibil de hidrogen pana la punctul in care au loc reactii de fuziune nucleara.

Potrivit BBC, in timpul experimentului care a avut loc la finele lunii septembrie, cantitatea de energie eliberata de reactia de fuziune a depasit, in premiera, cantitatea de energie absorbita de combustibil.

Scopul laboratorului este atingerea fazei de "aprindere", cand fuziunea nucleara genereaza la fel de multa energie ca cea furnizata de laser.

Timp de o jumatate de secol, cercetatorii au incercat sa obtina un proces controlat de fuziune, fara a reusi insa. Acum, se spera ca experimentul de la NIF, descris ca fiind cel mai semnificativ din ultimele decenii, sa ofere avansul necesar.

In 2009, responsabilii de la NIF anuntau ca doresc sa demonstreze posibilitatea de productie neta de energie prin fuziunea nucleara, pana in 30 septembrie 2012. Dar o serie de probleme tehnice neasteptata a amanat acest deadline, iar cantitatea de energie rezultata a fost mai mica decat preziceau modelele matematice.

Ulterior, laboratorul, o investitie de 3,5 miliarde de dolari, a acordat mai putin timp fuziunii nucleare si s-a concentrat pe cercetarile asupra armelor nucleare, una dintre misiunile originale ale laboratorului.

Totusi, ultimele experimente sunt in acord cu previziunile de productie de energie, ceea ce ar putea oferi un nou impuls acestor cercetari, noteaza BBC.

Fuziunea nucleara este complet diferita de actualele centrale nucleare, care functioneaza prin divizarea atomilor - fisiunea nucleare.

NIF este unul dintre proiectele din intreaga lume care incearca sa obtina o sursa de energie exploatabila economic. Printre acestea figureaza si proiectul ITER, in valoare de mai multe miliarde de euro care se construieste in prezent in Cadarache, Franta.

ITER va utiliza o alta abordare decat cea bazata pe laser de la NIF; laboratorul din Cadarache va recurge la campuri magnetice, o metoda cunoscuta drept confinare magnetica.