Acceleratorul de particule de la Geneva ar putea fi unul dintre cele mai impresionante experimente stiintifice din lume de la aceasta data. In Large Hadron Collider (LHC) de la CERN, protonii sunt accelerati pana la viteze apropiate de viteza lumini si apoi loviti unul de altul. Cercetatori din intreaga lume urmaresc aceste coliziuni subatomice si inregistreaza ce se intampla. Pana acum, au asistat la crearea plasmei quark-gluon (cea mai densa materie care exista in afara gaurilor negre), au gasit dovezi impotriva supersimetriei si au descoperit bosonul Higgs, un rezultat care a fost premiat cu un Nobel pentru fizica.

Large Hadron ColliderFoto: CERN

O buna parte a publicului larg nu este, probabil, la curent cu aceste descoperiri fascinante facute cu ajutorul acceleratorului de particule. Fizica particulelor nu inspira la fel de mult interes ca fantomele, sa spunem, scrie Real Clear Science. Un studiu din 2014 arata ca cel putin 4 din 10 americani cred in existenta fantomelor, iar in cazul britanicilor, procentul se situeaza la 52%, deci circa 5 din 10 oameni.

Un fizician de la LHC spune ca insasi activitatea acceleratorului infirma existenta fantomelor. Brian Cox, Advanced Fellow la Universitatea din Manchester, specializat in fizica particulelor, a explicat acest lucru in emisiunea radio The Infinite Monkey Cage (Cusca de maimute infinita), realizata de BBC Radio 4, care are drept teme stiinta si paranormalul.

"Inainte sa punem prima intrebare, vreau sa fac o declaratie: Nu suntem aici ca sa dezbatem existenta fantomelor pentru ca ele nu exista", spune Cox.

"Daca vrem ca un anumit tipar care poarta informatii despre celulele noastre sa continue (dupa moarte - n.red.) atunci trebuie sa specificam ce mediu poarta acest tipar si cum interactioneaza cu particulele de materie din care este facut corpul nostru. Trebuie, cu alte cuvinte, sa inventam o extensie a Modelului Standard al Fizicii particulelor, care a scapat detectarii in acceleratorul de particule. Este aproape de neconceput la nivelul de energie tipic interactiunii particulelor din corp", a continuat fizicianul.

Astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, invitat si el in emisiune, i-a cerut lui Cox sa clarifice aceasta declaratie: "Daca inteleg bine ceea ce tocmai ai spus, ai declarat ca CERN - Centrul European pentru Cercetare Nucleara - a infirmat existenta fantomelor".

"Da", a raspuns Cox.

"As spune ca, daca exista un tip de substanta care ne conduce corpul, care imi fac mainile si picioarele sa se miste, atunci el trebuie sa interactioneze cu particulele din care este facut corpul nostru. Si, avand in vedere ca am facut masuratori de precizie foarte mare ale felurilor in care interactioneaza particulele, atunci afirm ca nu poate exista o sursa de energie care ne conduce corpul", a adaugat Cox.

Cu alte cuvinte, daca ar exista fantome in universul fizic, atunci urmele lor ar fi fost, cu siguranta, detectate de fizicieni. Or nu este cazul.