Neurochirurgul italian care a anuntat ca se pregateste sa faca prima grefa de cap uman pe corpul unui donator a recunoscut vineri ca are nevoie de ajutor financiar si a lansat un apel catre bogatii donatori americani, precum Bill Gates, pentru a putea realiza acest proiect considerat nebunesc de multi din comunitatea medicala, relateaza AFP.

Neurochirurgul italian Sergio Canavero, director al Turin Advanced Neuromodulation Group, a estimat cand a anuntat proiectul, la sfarsitul lui 2013, ca o astfeld e interventie ar putea fi posibila in doi ani, adica in 2016.

Vineri, in cadrul unei prezentari de doua ore si jumatate in cadrul conferintei organizate de American Academy of Neurological and Orthopaedic Surgeons (AANOS), a descris pe larg procedura, mai ales cum intentioneaza sa ataseze maduva spinarii, punct crucial al unei astfel de interventii chirurgicale, citand progrese in cercetare, mai ales pe animale, in ultimii 30 de ani.

Potrivit specialistului, secretul este fabricarea unei lame extrem de fine care sa permita transarea cat mai exacta a tesuturilor nervoase. Apoi, el vrea sa foloseasca polietilen glicol, o substanta chimica des utilizata, si curent electric pentru a accelera atasarea.

Neorochirurgul a amintit in trecere alte probleme majore, precum restabilirea rapida a fluxului sangvin catre creier si bransarea sistemului nervos parasimpatic, o componenta cheie a functiilor automate ale organismului.

Printre cei 150 de participanti la conferinta s-a aflat si primul voluntar pentru aceasta grefa, un rus in varsta de 30 de ani, Valeri Spiridonov, care sufera de boala Wernig-Hoffman, caractizata prin aptrofie musculara progresiva incurabila. Aceasta a fost prima intalnire intre cei doi barbati.

La sfarsitul prezentarii, Sergio Canavero le-a cerut colegilor sai americani sa il ajute sa duca la bun sfarsit acest proiect, recunoscand ca nu stie cum sa execute intreaga grefa.

"Mi-am adus contributia cu maduva spinarii, principala problema, iar acum va cer ajutorul", a declarat neurochirurgul italian.

"Va cer voua, americanilor, sa va aduceti contributia si am un plan detaliat pentru asta", a declarat Canavero, facand apel la spiritul de cucerire al Americii si citand proiectul Apollo al presedintelui John Kennedy.

Sergio Canavero a sugerat ca "miliardari ca Bill Gates ar putea da bani pentru acest proiect ambitios".

Printre cei 150 de participanti la conferinta s-a aflat si primul voluntar pentru aceasta grefa, un rus in varsta de 30 de ani, Valeri Spiridonov, care sufera de boala Wernig-Hoffman, caractizata prin aptrofie musculara progresiva incurabila. Aceasta a fost prima intalnire intre cei doi barbati.

Operatia de transplant de cap ar costa in jur de zece milioane de dolari si ar dura doua zile, informeaza agentia EFE.