Un nou virus gigant a fost descoperit in solurile inghetate din Siberia, fiind numit "Mollivirus Sibericum", pentru ca este moale si isi schimba forma cu usurinta, informeaza Agerpres.

Este un nou tip de virus gigant, vechi de 30.000 de ani, gasit in solul inghetat permanent (permafrost) din aceasta regiune a lumii si pe care cercetatorii au reusit sa-l trezeasca la viata.

Aceasta descoperire facuta de o echipa de franco-rusa arata ca virusii giganti "nu sunt rari si sunt foarte diversificati", a declarat pentru AFP Jean-Michel Claverie, unul dintre coordonatorii studiului publicat luni in Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din SUA.

Cu Mollivirus, numarul familiilor de virusi giganti identificate din 2003 pana acum se ridica la patru, doua fiind descoperite in straturile de permafrost, a declarat Jean-Michel Claverie, profesor de medicina la Universitatea Aix-Marseille si director al laboratorului de informatii genomice si structurale din Marsilia.

Potrivit specialistului, aceasta noua descoperire ar trebui sa puna problema unui eventual risc ca unii dintre acesti virusi gigant sa se trezeasca intr-o zi daca oamenii incep se miste straturile prea profunde ale solului din regiunile arctice, in cautare de substante minerale pretioase sau petrol.

Virusii gigant, care au un diametru de peste 0,5 microni (peste 0,5 miimi de milimetru) sunt usor vizibili cu ajutorul unui microscop optic simplu, spre deosebire de alti virusi, dar pot fi confundati cu usurinta cu bacteriile, precizeaza AFP.

Cercetatorii ii readuc la viata, in laborator, cu ajutorul amoebelor (organisme unicelulare) ca celule gazda, insa mai intai verifica daca virusii sunt patogeni pentru soarecii de laborator si pentru oameni.

Anul trecut, echipa de cercetatori care o include si pe Chantal Abergel de la Centre national de la recherche scientifique (CNRS) din Franta, a reusit sa readuca la viata un alt tip de virus gigant descoperit in acelasi esantion de permafrost si numit Pithovirus.

Lumea stiintifica, care a crezut mult timp ca virusii sunt neaparat foarte mici si cu putine gene, a descoperit cu surprindere in 2003 un prim virus gigant, cu circa o mie de gene, care au fost numit Mimivirus (din familia Megavirus), scrie AFP. O alta familie de virusi gigant, Pandoravirus, cu 2.500 de gene, a fost descrisa in 2013 in revista "Science".