Patru copii genetice ale lui Dolly, celebra oaie clonata si care a murit prematur in 2003, au implinit noua ani si se simt bine, arata un studiu publicat marti si citat de AFP.

Surorile lui DollyFoto: Captura YouTube

Debbie, Denise, Dianna si Daisy, surorile identice ale lui Dolly, desi nascuta la 11 ani dupa moartea sa, au o sanatate "mai degraba buna", potrivit cercetatorilor care au studiat animalele.

Cele patru oi provin din aceleasi celule de glande mamare ca cele din care s-a nascut Dolly - primul mamifer clonat cu ajtorul tehnicii de transfer nuclear de celule somatice (SCNT).

Nascuta in urma cu 20 de ani, in 5 iulie 1996, Dolly a dezvoltat o artroza la genunchi si a murit de o boala pulmonara la varsta de sase ani - jumatate din speranta de viata pentru rasa de oi Finn-Dorset.

Soareci clonati au aratat si ei o propensiune spre obezitate, diabet si moarte prematura.

Kevin Sinclair de la universitatea britanica Nottingham si colegii sau au realizat un examen medical aprofundat al celor patru "Dollies" nascute in iulie 2007, precum si cu alte noua clone provenite din diferite culturi celulare.

Expertii au masurat la aceste oi toleranta la glucoza, sensibilitatea la insulina, presiunea sanguina, starea muschilor si a oaselor pentru a reliza prima evaluare globala a bolilor legate de varsta la animalele clonate.

Au existat cazuri de artroza usoara si un caz de o forma moderata, nimic neobisnuit pentru aceste varste.

In ciuda avansurilor recente, tehnica ramane costisitoare pentru obtinerea catorva embrioni care supravietuiesc la nastere. Dar "pentru clonele care supravietuiesc consensul este, sustinut de datele actuale, ca au o stare buna de sanatate si imbatranesc normal", potrivit studiului publicat de revista stiintifica Nature Communications.

Clonarea animalelor este folosita in agricultura, in special pentru crearea de animale reproducatoare, dar si pentru inlocuirea unor animale de companie decedate.