Va costa 10 milioane de euro si e, deocamdata, doar un proiect dezvoltat de Institutul italian de tehnologie de la Genova. S-ar putea insa dovedi solutia adecvata pentru explorarea recifelor de corali, sau a rocilor de pe fundul oceanelor. Robotul caracatita: primul robot controlat de la distanta fara un schelet solid. Cele 8 brate cu care va fi inzestrat vor fi "moi" si vor functiona cam ca bratele caracatitei.

Explorarea adancurilor

Spre deosebire de toate submarinele utilizate in prezent, robotul caracatita va putea intra in interiorul recifelor de corali, sau chiar in interiorul rocilor, facand fotografii acolo unde robotii actuali nu pot patrunde.

Tehnologia de deplasare a caracatitei ii permite acesteia sa intre prin orificii extrem de mici, sau sa-si intinda bratele elastice pe o distanta de cel putin doua ori cat marimea ei in repaus. Un brat robotic care ar putea face acest lucru ar fi de nepretuit pentru oceanologi.

Tehnologia "robotilor flexibili" si a muschilor artificiali

Cum se poate face acest lucru? Ideea este de a replica structura musculara extrem de interesanta a unei caracatite.

Fiecare dintre tentaculele acesteia este pus in miscare de patru muschi independenti, dispusi in lungime. Ei sunt separati un muschi transversal si controlati de un nerv axial. Aceasta structura mentine volumul tentaculului constant: cand tentaculul se lungeste, el se si subtiaza.

Brat robotic de tip "tentacul"
Foto: HotNews.ro
Pana in momentul de fata, cea mai buna copie tehnologica a acestui proces este un tentacul-robot care arata cam ca un sarpe, format din segmente umplute cu aer. De miscat se misca ca un tentacul, insa nu se poate lungi sau comprima, si nici nu poate actiona sub apa.

In momentul de fata exista mai multe echipe de cercetatori care incearca sa construiasca muschi artificiali - si poate ca aici este solutia pentru construirea unui brat robotic de tip tentacul de caracatita.

Cecilia Laschi, dela Institutul italian de tehnologie de la Genova si o echipa internationala de specialisti in robotica din Marea Britanie, Elvetia, Grecia si Izrael au publicat recent un articol in care explica o noua tehnologie: "muschi" de silicon intercalati cu un polimer electroactiv care, la aplicarea unui camp electric, se dilata sau se contracta, punand "muschii" in miscare.

Linkuri interesante:

Articolul din New Scientist

Un articol ceva mai specializat, pe aceeasi tema, cu detalii despre modul in care functioneaza caracatitele din punct de vedere muscular

Un articol de specialitate al unei alte echipe aflate in competitia pentru obtinerea robotilor flexibili