​Computerele nu vor mai depinde atat de mult de programatori si vor fi capabile sa invete tot mai multe lucruri. In urmatorii cinci ani ele ne vor completa simturile: vor fi capabile sa auda bine, sa simta mirosuri periculoase si sa analizeze si sa inteleaga bine imaginile, arata IBM in setul anual de predictii IBM "5 in 5".

IBM explica modul in care am putea simti textura unui material doar atingand ecranul telefonuluiFoto: IBM

Touch-screen-ul care mimeaza orice textura

Telefoanele ne vor ajuta sa simtim textura unor materiale, fiecare obiect va avea o schema unica de vibratie si am putea, spre exemplu, sa simtim textura unei camasi pe care am vrea sa o cumparam de pe internet, doar atingand ecranul smartphone-ului. Vibratiile vor fi diferite si vor simula diverse materiale daca misti degetul pe suprafata ecranului.

Computere care inteleg imagini

Computerele inteleg acum imaginile mai ales prin intermediul textului pe care noi il atasam la acestea. In cinci ani computerele vor fi capabile sa interpreteze continutul unei imagini si sa inteleaga ce reprezinta acele imagini, la fel cum intelege un om o imagine. Aceste capacitati ar putea permite computerelor sa interpreteze radiografii, spre exemplu.

Auzul dus la extrem

Computerele isi vor ameliora capacitea de a detecta si analiza sunetele cu microfoane inteligente capabile sa prezica daca exista pericolul ca la un moment un copac sa cada in padure sau daca e pericolul sa se porneasca o alunecare de teren. Computerele ar putea sa "traduca" si gangurelile bebelusilor si ne vor putea ajuta sa interpretam mai bine suntele scoase de animale.

Computerul care te invata ce sa mananci

In cinci ani de acum inainte computerul va sti mai bine decat tine ce ai vrea sa mananci. Va putea detecta arome si va stabili structura chimica pentru orice fel de mancare si va determine de ce oamenilor le place acea mancare. Te va ajuta sa mananci mai sanatos si iti va sugera combinatii surprinzatoare de alimente. Un fel de papile gustative digitale te vor ajuta sa mananci mai inteligent. O dieta controlata de un computer inteligent poate fi foarte utila pentru diabetici, spre exemplu.

Mirosul digital care-ti poate salva viata

Computerele vor avea in cinci ani si simtul mirosului si isi vor putea da seama - datorita unor senzori performanti - daca e ceva ciudat cu tine, daca e posibil sa fii bolnav. Smartphone-ul ar putea sa te avertizeze ca e posibil sa racesti, chiar inainte ca tu sa-ti dai seama ca ceva e neregula. Senzorii vor analiza halena utilizatorilor si in functie de rezultate ii pot avertiza despre posibile afectiuni.