Pentru a face fata numeroaselor experimente realizate de centrul de cercetare Large Hadron Collider (LHC), care necesita o cantitate mare de date, CERN a decis sa contruiasca un centru de date aditional, in Budapesta, scrie Symmetry Magazine.

Constructia noului centru de procesare a datelor pentru cel mai mare laborator de cercetare a particulelor elementare din lume, Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare (CERN), a fost finalizata joi si se preconizeaza ca unitatea va mari capacitatea de calcul a laboratorului cu circa 70%.

Unitatea, construita in cadrul Centrului Wigner, destinat cercetarii in domeniul fizicii, este proiectata sa functioneze ca si cand ar fi fost localizata la granita dintre Franta si Elvetia, unde este construit cel mai mare accelerator de particule din lume, desi se afla la circa 1.000 de kilometri distanta, in Ungaria.

Acest lucru este posibil datorita unor conexiuni independente de transfer date intre CERN si Wigner, doua la numar, operationale inca din luna februarie. Acestea au capacitatea de a transmite 100 gigabiti.

"Avem deja doua camere pline cu servere la CERN. Acum, de fapt, vom adauga o a treia camera, doar se intampla ca ea sa fie in Budapesta", a declarat Wayne Salter de la CERN.