Astazi, profesionistii in educatie din scolile romanesti au la indemana instrumente digitale pentru a face fata provocarilor la clasa. Folosirea lectiilor interactive multimedia are un rol decisiv in schimbarea paradigmei invatarii in contextul erei digitale.

Ghid digital interactivFoto: SIVECO

Proiectul « Cadrul didactic - un profesionist in sistemul de invatamant » (ID 53889), cofinantat de Uniunea Europeana din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Educatia si formarea profesionala in sprijinul cresterii economice si dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere”, Domeniul major de interventie 1.3. „Dezvoltarea resurselor umane in educatie si formare profesionala”, derulat pe o perioada de trei ani, a fost implementat de catre Ministerul Educatiei Nationale prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finantare Externa in parteneriat cu SC SIVECO Romania SA, Centrul pentru Dezvoltare si Inovatie in Educatie – TEHNE si SC Milenium Design Group SRL.

Demersul isi propune sa depaseasca formele traditionale de perfectionare a profesorilor prin implementarea unui program de formare continua la nivel national care tine cont de permanentele inovatii in pedagogie.

Peste 5000 de profesori din invatamantul preuniversitar, cu diferite specializari in sfera stiintelor socio-umane, au participat la programul integrat de formare oferit in cadrul proiectului. Pe langa sesiunile de lucru directe, profesorii au avut posibilitatea sa studieze individual prin accesarea resurselor auxiliare: portalul care integreaza cursurile interactive de specialitate (http://socioumane.pmu.ro/) si un ghid digital interactiv de proiecte transdisciplinare pentru domeniul disciplinelor socio-umane.

Programul a constituit o ocazie in plus pentru cadrele didactice sa-si dezvolte abilitatile de utilizare a instrumentelor de tehnologia informatiei in cadrul procesului de predare – invatare.

Ghidul digital interactiv, disponibil atat online pe portalul web cat si ca aplicatie locala pe calculator sau tableta (Windows si Android) este rezultatul efortului de promovare a inter- si transdiciplinaritatii de catre echipa proiectului. Acesta contine o paleta larga de teme din domenii precum antropologie, epistemologie, etica si economie, permitand conexiuni numeroase intre disciplinele din aria socio-umana. Ghidul include aplicatii interactive care pot fi lansate direct din pagina, simulari, galerii de imagini, clipuri, panorame 360 de grade, explorare 360 de grade a obiectelor, elemente care favorizeaza imersiunea in continutul acestuia.

Profesorii sunt provocati sa depaseasca limitele propriilor discipline de specialitate si sa dobandeasca o viziune mai larga a cunoasterii pe care sa o insufle apoi elevilor la clasa. Astfel, elevii reusesc sa inteleaga si sa accepte mai usor relevanta unor discipline pe care foarte adesea le percep ca fiind fara legatura cu viata lor reala.

Programul de formare bazat pe aplicatii software inovative reprezinta un pas important in conectarea profesorilor la pulsul erei digitale si la transformarea procesului educational din Romania.