Stire actualizata Satelitul militar sovietic Cosmos-1220 a luat foc si s-a dezintegrat la intrarea in atmosfera, au anuntat duminica seara autoritatile aero-spatiale ruse, citate de Russia Today.

Fragmentele satelitului au ars la ora 13:58 GMT (15:58 ora Romaniei), a declarat colonelul Dmitry Zenin, purtatorul de cuvant al Miniterului Apararii, pentru Itar-Tass.

Un satelit militar sovietic scos din uz a reintrat in atmosfera in cursul zilei de duminica intr-o coborare necontrolata, transmite RIA Novosti. Potrivit estimarilor, satelitul ar fi trebuit sa arda la intrarea in atmosfera insa fragmente din acesta pot lovi Pamantul, a anuntat un oficial din partea Aparararii Aerospatiale.

Potrivit N2YO.com, care permite urmarirea pozitiei satelitilor in timp real, Cosmos - 1220 a reintrat in atmosfera. (Vezi aici fisa satelitului Cosmos-1220 realizata de NASA)

Armata monitorizeaza satelitul folosind reteaua de urmarire spatiala. Datele astfel obtinute indica faptul ca satelitul ar trebui sa se prabuseasca duminica in Oceanul Pacific, a declarat vineri colonelul Alexei Zolotukhin.

"Fragmentele ar trebui sa cada pe data de 16 februarie. Momentul impactului si zona in care vor cadea fragmentele satelitului Cosmos-1220 se pot schimba din cauza unor factori externi", a precizat Zolotukhin.

Incertitudinea privind momentul de reintrare in atmosfera inseamna ca, in teorie, satelitul care se deplaseaza pe o obita cu o inclinatie mare ar putea ajunge aproape in orice punct de pe suprafata Pamantului, inclusiv in zone populate.

Marimea si greutatea satelitului Kosmos-1220, un satelit de supraveghere electronica navala, raman necunoscute, desi racheta Tsiklon-2 cu care a fost lansat in 1980 are o capacitate maxima de aproximativ trei tone.

Satelitii moderne sunt conceputi pentru a intra, la sfarsitul perioadei de activitate, in asa-numitele "orbite cimitir", departe de navele spatiale operationale, in scopul de a reduce acumularea de deseuri spatiale pe orbita.

In 2009, un alt satelit Kosmos retras din uz, care se deplasa cu o viteza de peste 40.000 kilometri/ora, s-a ciocnit cu un satelit american apartinand companiei de telecomunicatii Iridium. A fost prima ciocnire de mare viteza in spatiu a doua obiecte create de om.

Accidentul e aruncat in orbita joasa a Terrei mii de bucati de deseuri spatiale, deseuri care, sustine un reprezentant al companiei de aparare spatiala Vympel, creste cu 20-30% riscul unor daune si chiar pierderi de vieti omenesti pentru viitoarele zboruri spatiale.

"Astazi, la 5 ani dupa accident, mai exista pe orbita in jur de 1.500 de fragmente mari ale satelitului care reprezinta o amenintare serioasa. aceste obiecte vor ramane pe orbita alti 20-30 de ani", a declarat purtatorul de cuvant al Vympel luni pentru RIA Novosti.