Topirea ghetarilor, provocata de cresterea temperaturii la nivel mondial, pare sa provoace o incetinire usoara a rotatiei Pamantului, au anuntat oamenii de stiinta la sfarsitul saptamanii trecute, potrivit Reuters.

TerraFoto: NASA

Forta motrica din spatele schimbarilor modeste dar observabile inregistrate de rotatia Pamantului, masurata de sateliti si prin metode astronomice, este cresterea nivelului marii la nivel global, alimentata de afluxul de apa rezultata din topirea ghetarilor, spun cercetatorii.

"Pentru ca ghetarii se afla la latitudini mari, atunci cand se topesc redistribuie apa catre latitudini mai mici, si precum un patinator care isi distanteaza bratele de corp, asta contribuie la incetinirea vitezei de rotatie a Pamantului", explica geofizicianul Jerry Mitrovica de la Unievrsitatea Harvard.

Miscarea ghetii si a apei provenite din dezghetare provoaca, de asemenea, o usoara migratie a axei Pamantului, sau a Polului Nord, fenomen cunoscut drept "ratacire polara", spun cercetatorii.

"Imaginati-va un patinator artistic care nu isi intinde drept bratele, ci mai degraba intinde un brat intr-un unghi si altul in alt unghi. Patinatorul va incepe sa se legene inainte si inapoi. La fel se intampla si in cazul miscari polare", spune Mitrovica.

Cercetatorii s-au uitat la schimbarile survenite in rotatia planetara si asupra axei sale in lumina cresterii nivelului marii inregistrate in secolul al XX-lea ca rezultat al cresterii temperaturii globale.

Topirea calotei glaciare si cresterea nivelului marii au mutat axa de rotatie a planetei, sau Polul Nord, cu mai putin de 1 centimetru pe an, a declarat Mitrovica. Topirea a incetinit viteza de rotatie si a crescut durata zilei cu aproape o miime de secunda in decursul secolului al XX-lea, spune Mitrovica.

"Acestea sunt efecte mici", insa exista un alt indicator al impactului profund al schimbarilor climatice provocate de om asupra planetei, a aratat Mitrovica. Incetinirea rotatiei observata de specialisti nu reprezinta un pericol la adresa planetei, potrivit geoficianului.

In cazul in care calota glaciara se topeste intr-un ritm mai alert secolul acesta, precum se astepta specialistii, atunci va creste si impactul asupra rotatiei Pamantului, explica Mitrovica.