Un enorm aisberg, prognozat sa fie unul dintre cei mai mari inregistrati vreodata, cu o arie cat statul american Delaware sau Trinidat Tobago, este pe cale sa se rupa de Antarctica, informeaza Reuters.

Fisura in Banchiza Larsen in Antarctica ce va duce la crearea unui isberg enormFoto: NASA

UPDATE La solicitarea unui cititor, mentionam ca suprafata este aproape cat cea a judetului Teleorman

O fisura ce s-a dezvoltat in ultimii ani pe banchiza Larsen C in Peninsula Antarctica a evoluat rapid in ultima luna, crescand cu circa 18 kilometri. Acum are o lungime de peste 80 km si, potrivit oamenilor de stiinta, mai are doar 20 km inainte sa duca la ruperea de continent.

"Banchiza Larsen C din Antarctica este pe cale sa se lepede de o zona de peste 5.000 de kilometri patrati dupa o crestere substantiala a fisurii", spun cercetatorii din Proiectul Midas de la Universitatea Swansea (Tara Galilor).

Aisbergul "va schimba in mod fundamental peisajul Peninsulei Antarcice" si ar putea provoca genera o rupere si mai mare a banchizei Larsen C, se spune intr-un comunicat al echipei stiintifice citate.

Banchizele sunt zone de gheata ce plutesc pe mare, de sute de metri grosime, aflate la capatul ghetarilor. Oamenii de stiinta se tem ca pierderea banchizelor din jurul continentului inghetat va permite ghetarilor din interior sa alunece mai rapid spre mare pe masura ce temperaturile urca din cauza incalzirii globale, lucru ce va duce la cresterea nivelului marilor.

Antarctica are zeci de banchize - platforme de gheata masive ce plutesc pe ocean pe coastele continentului. Cea mai mare e de marimea Frantei.

Larsen este localizata in Peninsula Antarctica, ce se intinde catre partea sudica a Americii de Sud si este una din cele doua arii principale ale continentului in care oamenii de stiinta au documentat subtierea acestor formatiuni de gheata.