Se credea că în noaptea de Sânziene animalele capătă glas și unele plante au proprietăți excepționale dacă sunt culese atunci, printr-un ritual respectat cu sfințenie. De unde vine numele Sânziene, ce este Drăgaica, de ce se făceau peste tot cununi? Mai jos puteți citi pe larg despre această sărbătoare populară închinată coacerii holdelor.
Drăgaica/Sânzienele reprezintă o sărbătoare importantă în civilizația românească și în altele europene, fiind plasată în ziua în care biserica ortodoxă, dar și cea catolică, prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Iată ce scrie Narcisa Știucă despre denumirile Drăgaica și Sânziene:
- „Cea dintâi denumire înscrie sărbătoarea în rândul celor cu aureolă erotică (Dragobetele, Drăgoșițele), subliniind astfel valențele pe care le poartă în Valahia, Oltenia și sudul Moldovei. Cea de-a doua este rezultatul unei transformări fonetice a numelui Sfântului Ioan (Sântion, Sânzion), deci este mai evident atașată de calendarul religios. Desigur, este de notat și interpretarea etimologia Sânziana/Sânziene din Sancta Diana, dar, în opinia noastră, deși este cu totul fascinantă, rămâne fără acoperire mitologică, istorică și geografică”. (Narcisa Știucă - în cartea „Spirala sărbătorilor - Rosturi, tâlcuri și deslușiri”).
Sânzienele
Sânziana este în panteonul românesc o zeiță agrară protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate, identificată cu Diana și Iuno de la romani și cu Artemis și Hera de la greci. În trecut sărbătoarea era numită și „Sânzenie” sau „Sânzâene”.
Se credea că în nopțile din preajma sărbătorii de sânziene se produce o liniște deplină în natură și că animalele fac sfat și capătă darul vorbirii.
- „Ca zeiță la vârsta fecundității și maternității apare cu numele de Drăgaică în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei și cu numele de Sânziană în restul regiunilor. Se naște la 9 martie, la moartea Babei Dochia, crește miraculos până la Sânziene (24 iunie), când înflorește planta ce-i poartă numele (sânziana sau drăgaica). În ziua solstițiului de vară cântă și dansează împreună cu alaiul său nupțial format din zâne fecioare și fete frumoase, umblă peste câmpuri și păduri, plutește prin aer”, scrie Ion Ghinoiu.
Despre florile de sânziană, unele albe, altele galbene, se credea că aduc noroc și prosperitate.
„La Drăgaică, femeile se tăvălesc prin rouă. Se stropește cu apă hora fetelor, pentru ca Dumnezeu să dea ploaie, se fac scalde din infuzii de plante despre care se crede că aduc fetelor sănătate, vioiciune, dar și farmec, atracție). Acestora li se adaugă culegerea rituală a plantelor numai de către persoane inițiate, exorcizarea spiritelor malefice, stimularea forțelor vitale și a celor fecundatoare”, scrie Narcisa Știucă.
Este excepțional momentul întâlnirii nopții cu ziua, moment în care natura își manifestă din plin forțele și plantele ating maximul creșterii lor și a virtuților tămăduitoare. Se credea că o mulțime de flori și buruieni de leac au super-puteri dacă sunt culese în noaptea de Sânziene: cicoarea, sânzienele, spânzul, feriga, iarba-fiarelor, iarba sfântului Ioan. Interesant este că spânzul este o plantă toxică pentru om, dacă nu este dozată riguros, dar surse medievale arată că era folosit în occident, în cantități foarte mici.
În literatură se vorbește despre un „recoltat magic” din noaptea de Sânziene pentru iarba-fiarelor și pentru ferigă. Se credea că feriga poartă noroc, în timp ce iarba-fiarelor era plasată la granița dintre magia albă și cea neagră.
În unele regiuni fetele erau îmbrăcate în mireasă și purtau cununi din flori de sânziană și se credea că Sânziana vindecă mai ales bolile copiilor și apără holdele de grindină, furtuni și vijelie. Există și o parte malefică însă: când i se nesocotește ziua stârnește vijelii, îmbolnăvește oamenii, aduce grindina peste culturi și ia mirosul florilor.
Cununa de Sânziene, uneori împletită și din spice de grâu, era purtată de o fecioară în ceremonialul care era numit Dansul Drăgaicei și simboliza zeița agrară. Cununa era agățată în locuri importante precum fereastra sau stâlpul porții si semnificația era să apere oamenii și animalele de ”stihiile” naturii.
În trecut fetele își puneau sub cap cununile de Sânziene pentru că le prevesteau măritișul în vis, întocmai ca busuiocul de la Bobotează. Se mai credea și că florile de drăgaică puse la pălărie sau prinse în cosițe aduceau, aduceau o soție, un soț drăgăstos și frumos.
În Transilvania se sfințeau holdele printr-o procesiune similară cu cea de la Rusalii și se aprindeau focuri în ajunul sărbătorii, iar tinerii săreau peste ele, pentru a le purta noroc. Plantele tămăduitoare erau sfințite în biserică. În câteva așezări din sudul Ardealului se țineau mici carnavaluri numite „Boul de Sîânziene”.
- Ion Ghinoiu mai scrie că în unele zone erau aprinse făclii în noaptea de Sânziene, ca semn al invincibilității Soarelui la solstițiul de vară. În acele sate flăcăii se adunau la începutul nopții, formau un cerc și, stând pe un deal din afara satului, descriau rotocoale în aer cu făcliile, învârtindu-le de la răsărit la apus, în timp ce strigă în cor ”Făcliaaaa măăăă”. Când făcliile sunt pe cale să se stingă, băieții le duc și le înfig în livezi. Simbolistica ține de bucuria oamenilor că lumina a învins întunericul și căldura a biruit frigul. Evident că un spectacol cu fum, miros puternic de rășină, strigăte și mișcări spectaculoase avea ca scop și alungarea spiritelor rele.
Iată ce scrie despre Sânziene, August Scriban în al său ”Dicționarul limbii românești” (1939)
- „sînziană f., pl. ene (lat. sanctus Joannes, sfîntu Ion, adică ziŭa nașteriĭ luĭ, la 24 Iuniŭ. Întîĭ s’a zis *sînt Joane, apoĭ *sînjuene, m. sing., apoĭ sînziene, f. pl., apoĭ sînziana). O zînă numită și Cosînzeana. Cea maĭ frumoasă fată țărancă aleasă la Sînziene. Pl. Numele popular al zileĭ nașteriĭ sfintuluĭ Ion Botezătoru (24 Iuniŭ), numită Drăgaĭca. În Munt. și Mold. sud. Zilele din ainte și de după 24 Iuniŭ, considerate ca epoca florilor. O plantă rubiacee (galium verum) cu florĭ galbene auriĭ care se poartă la 24 Iuniŭ și care se numește drăgaĭcă în Munt. – Pl. foarte des și sînzeniĭ și sîmzeniĭ (Mold.)”.
Cum a fost vremea de Sânziene:
Cele mai calde zile de Sânziene au fost în 2002, 2021, 2003, 2008 și 1993. Cele mai reci au fost în 2001, 2018, 1983 și 2005.
24 iunie deja este o dată în care vara își intră în general în drepturi și asta se vede la maximele atinse. Spre exemplu, la Giurgiu au fost +38,5 C în 2002 și +38 în 1993.
La Drobeta Turnu Severin au fost +39 C în 2002 și tot atunci a fost și cea mai caldă noapte de Sânziene, cu o minimă de +23,1 C. Interesant, cu un an înainte minima nopții fusese de numai +9,7 C. În 2002 minima nopții a fost +25,5 C la Oravița.
La Sibiu au fost doar +6,7 C pe 24 iunie 2018, iar cea mai caldă zi a fost în 2003: +32,8 C. La Miercurea Ciuc au fost doar +0,7 C în noaptea de 24 iunie 1983, iar cea mai caldă noapte a fost în 2002, cu o maximă de +19,4 C.
Cea mai mică temperatură măsurată în noaptea de Sânziene în ultimele patru decenii a fost la vârful Omu, în 1986: -5,7 C.
La Calafat au fost +38,9 C în 2002 și +37,9 C în 2021.
Tradiții de Sânziene redate de Gh F Ciuașanu, într-o carte de acum 110 ani
- În noaptea de Sânzâene se culeg cele mai multe și cele mai bune buruieni pentru a se da fetelor sterpe, ca să aibă copii.
- În Suedia și Islanda se scaldă lumea cu roua de la Sânzâene. În Rusia, pe alocuri, ierburile culese la Sânzâene se pun pe acoperișul caselor, staulelor, pentru a îndepărta duhurile necurate și rele.
- Românii cred că numai în noaptea de Sânzâene ariciul aduce la cuibul său iarba fiarelor (iarba miraculoasă despre care se crede că deschide orice lacăt sau încuietoare, numai cu o singură atingere cu ea).
- La germani se crede că în noaptea de Sânzâene umblă duhurile necurate și de aceea se pun mături la uși.
- La români se fac cununi de sulfină galbenă și se pun la ferestre, sau afară la poartă, ori se aruncă pe casă: fiecare cunună poartă numele unui membru din casă și care cunună cade de pe acoperiș, acel căruia îi este menită va muri în același an.
- Foile de nuc culese la Sânzâene apără casa de trăsnet. Se mai crede că vrăjitorii n-au decât o singură zi pe an, și în acestă zi o oră singură în care pot să-și culeagă buruienile lor. Această zi este ajunul Sânzâenelor.
În credința populară românească se spune că Sânzienele vizitează pământenii o dată pe an, tocmai în noaptea cea mai scurtă a anului, în noaptea ce e cunoscută ca fiind plină de magie - Noaptea de Sânziene. Mihail Sadoveanu a dedicat un fragment acestei nopți în nuvela intitulată Noaptea de Sânziene:
- „La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintr-o dată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmasarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii.”
Noaptea de Sânziene (în franceză Forêt interdite) este un roman publicat în 1955 de Mircea Eliade. Personajul principal, Ștefan Viziru, se îndrăgostește de o fată întâlnită în noaptea de Sânziene în pădurea de la Băneasa.
Foarte populară (peste 7 milioane de vizualizări pe YouTube) a fost melodia Sânziene lansată acum doi ani de Zdob și Zdub și Irina Rimes.
Am s-arunc cununa
De flori peste poartă
Și-o să știu ursitu'
Unde pașii-și poartă
Noaptea de sânziene
Arde în facle focul
Voi citi în flăcări
Unde mi-e norocul
Sursa foto: Dreamstime.com
0
0
