Cutremurul care a devastat Mexicul pe 19 septembrie anul trecut a dus la descoperirea vestigiilor unui templu dedicat zeului Tlaloc, zeul ploii la azteci, în interiorul piramidei Teopanzolco, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Templul se află în interiorul piramidei Teopanzolco în capitala statului Morelos, Cuernavaca.

Cutremurul a provocat piramidei modificări considerabile, în special în partea superioară, și astfel arheologii au putut descoperi templul din interiorul acesteia.

Arheologii au estimat că piramida - care măsoară 16 metri - datează din anul 1150.

Potrivit experţilor, templul descoperit are o lungime de aproximativ şase metri şi o lăţime de patru, cu treptele de acces amplasate în partea de vest.

Cutremurul din 19 septembrie, care a avut o magnitudine de 7,1, a făcut 369 de morți.