Vulcanul Vezuviu din sudul Italiei a distrus mai multe orașe prin erupția sa de acum peste 1.900 de ani și căldura extremă degajată atunci a transformat creierul unui om în sticlă, arată o cercetare citată de Guardian și publicată în New England Journal of Medicine. Este prima oară când sunt găsite resturi de creier uman transformate în masă sticloasă, spun cercetătorii care au, însă, și contestatari.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sunt celebre sit-urile arheologice Pompeii și Herculaneum care s-au păstrat precum ”capsule ale timpului” sub cenușa erupției din anul 79 e n. Acum, arheologii susțin că, în premieră, au descoperit că super-căldura de atunci, peste 500 de grade Celsius, ar fi transformat creierul unui om în materie sticloasă.

Experții spun că urme dintr-un material strălucitor, solid și negru găsit în interiorul craniului unui om care a murit în urma erupției ar fi de fapt țesut cerebral transformat din cauza căldurii extreme.

Pier Paolo Petrone, antropolog la universitatea din Napoli, spune că este o descoperire remarcabilă din moment ce țesutul cerebral se păstrează foarte rar, fiindcă de cele mai multe ori se descompune și uneori rămân urme de grăsime.

Acum ar fi fost găsite primele urme de vitrificare a unui creier uman spun cercetătorii care au făcut și analize de laborator care i-au condus la aceste concluzii.

Vitrificarea înseamnă transformarea unui silicat sau un amestec de silicați într-o masă amorfă, sticloasă, printr-o operație de topire urmată de solidificare.

În lucrarea din New England Journal of Medicine se menționează că resturile cerebrale par să fi aparținut unui om de 25 de ani ale cărui rămășițe au fost găsite în anii 60. Omul stătea cu fața în jos pe un pat din lemn și a fost acoperit de cenușă, murind în somn, asfixiat.