Fosilele descoperite în Argentina ar putea aparține celei mai mari creaturi terestre ce a existat vreodată, un titanozaur de peste câteva ori mai greu decât un elefant
Titanozaurii au fost ultimul grup supraviețuitor de sauropode cu gât lung la momentul extincției de la sfârșitul Cretacicului. Grupul include cele mai mari animale terestre despre care se știe că au existat, cum ar fi Patagotitan — estimat la o lungime de 37 m, cu o greutate de 69 tone și dinozaurii comparabili ca dimensiuni Argentinosaurus și Puertasaurus din aceeași regiune.
Titanoauzrii au fost incluși în grupul dinozaurilor sauropozi pentru că aveau gâtul foarte lung, cozi lungi, capete mici (în raport cu restul corpului), si picioare foarte groase.
Descoperirea a fost făcută în Patagonia, într-o zonă cu depozite sedimentare numită Candeleros Formation și au fost scoase la iveală 24 de vertebre ale cozii și elemente din zona pelvisului și din cea pectorală.
”Este un dinozaur uriaș și ne așteptăm să găsim mai multe părți din scheletul lui în viitoarele sesiuni de teren, așa că vom putea spune cu încredere cât de mare era”, spune Alejandro Otero, paleontolog în Argentina, la Museo de La Plata.
Fosile de titanozauri au fost găsite pe toate continentele, în afara de Antarctica, însă cele mai mari exemplare (cele de peste 40 de tone) au fost descoperite în Patagonia.
În cercetarea publicată în publicația Cretaceous Research se spune că titanozaurul ar putea fi mai lung decât Patagotitan, o specie de dinozaur care a trăit acum 100 de milioane de ani și la care cele mai mari exemplare măsurau 37,2 metri lungime.
Estimările indică faptul că cele mai grele creaturi care au trăit pe uscat au fost dinozauri din familia Argentinosaurus la care cele mai mari exemplare aveau peste 40 de metri lungime și 110 tone greutate. Cei mai mari elefanți africani au în prezent o greutate de 9 tone.
În prezent, cel mai mare animal de pe Terra este balena albastră, cele mai mare exemplare având peste 29 metri lungime și 190 de tone greutate.
Sursa: CNN

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Pe vremurile de tristă amintire, ziarele - alea pe hârtie, pentru tipărirea cărora se tăiau păduri - aveau în redacții oameni numiți „corectori” - de obicei niște tăntici plicticoase, dar care stăpâneau la perfecție limba română și nu permiteau ca astfel de aberații să batjocorească copacii tăiați pentru apariția acelui ziar. Astăzi, în era Internetului, orice semidoct poate scoate orice perlă de tip Bac, că nu cade nici un copac pentru asta...
Cine nu are, nu se respecta.