Un studiu efectuat in premiera despre impactul imaginilor de pe pachetele de tigari asupra fumatorilor si a celor care au renuntat la fumat prin tehnici de neuromarketing a evidentiat ca mesajele respective au impact zero, relateaza Agerpres. In examinarea subiectilor s-a folosit RMN-ul functional pentru detectarea reactiei creierului la mesajele de pe pachetele de tigari.

"Am realizat acest studiu pornind de la comportamentul fumatorilor de evitare a mesajelor de pe pachetele de tigari: 30% dintre tineri acopera imaginea atunci cand iau tigari din pachet. In acelasi timp, conform unui studiu realizat de A.T. Kearney, in cei trei ani de criza economica romanii au devenit mai viciosi, cheltuind aproape jumatate din venituri pe alimente, tigari si alcool, tigarile si alcoolul inregistrand chiar o crestere de un punct procentual, de la 6,2% in 2008 la 7,2% in 2009. Deci impactul avertismentelor scrise si vizuale de pe pachetele de tigari nu e suficient", a declarat Stelian Marian, director Synergon Consulting, care a organizat vineri conferinta ''Neuromarketing, de la cititul printre randuri la cititul printre neuroni'', la Centrul de Diagnostic si Tratament 'Victor Babes'.

In prima parte a cercetarii a fost examinata reactia la mesajele verbale a fumatorilor si a subiectilor care au renuntat la fumat de cel putin un an. Nici in cazul fumatorilor, nici al ex-fumatorilor nu a aparut vreun semn de emotie in creier, acesta neprocesand mesajul verbal de avertizare, sustin realizatorii studiului.

In a doua parte, echipa de cercetatori a investigat reactia creierului la combinatia imagine - mesaj verbal. Creierul ambelor categorii de participanti in studiu a prezentat semne de emotii mai puternice la fostii fumatori.

Adaugarea imaginilor a condus si la procesarea mesajului verbal. In cazul fumatorilor, combinatia imagine - mesaj verbal a generat activari specifice sentimentului de vina si de stare de conflict mental.

Studiul despre efectele imaginilor de pe pachetele de tigari a condus la concluzia ca raspunsurile cele mai puternice se vad atunci cand subiectii sunt supusi la imagini foarte socante (tumori la gat si la plamani).

Realizatorii studiului atrag atentia ca pentru a avea impact mesajele folosite trebuie in mod necesar sa fie insotite de fotografii cu un continut fizic explicit.

"Pornind de aici am vrut sa vedem creierul in actiune in mod direct, apeland la tehnica de neuromarketing. Am obtinut astfel date nu doar despre ce gandeste consumatorul in mod constient, ci si despre cum reactioneaza la un produs in mod inconstient", a explicat, la randul sau, Dragos Carneci, reprezentant Synergon Consulting.

El a mentionat ca se studiaza in unele tari si posibilitatea ca unele pachete de tigari sa nu mai arate atractiv si eventual sa fie albe si cu mesajele pe ele.

Pentru a avea un impact asupra fumatorilor, este necesar ca textele sa fie insotite de imagini foarte dure, a subliniat Carneci.

Neuromarketingul este o stiinta revolutionara, care a aparut si pe piata din Romania si care propune mai multe instrumente de evaluare a activitatii creierului care sta la baza deciziilor de cumparare. Instrumentele de neuromarketing ofera date nu doar despre ce gandeste un consumator, ci si despre cum reactioneaza la un anumit produs sau o anumita reclama in mod inconstient.