​Bill Gates spune ca ar trebui sa ne temem de avansul inteligentei artificiale si de efectele asupra vietii noastre in urmatoarele decade, a spus fondatorul Microsoft intr-un interviu de tipul Ask me Anything la Reddit. Gates impartaseste opinia unor personalitati precum Elon Musk si Stephen Hawking si contrasteaza cu declaratiile facute foarte recent de unul dintre sefii Microsoft in domeniul cercetarii.

HotNews.roFoto: Hotnews

In sesiunea de intrebari AMA de pe Reddit, vizionarul Bill Gates a fost intrebat despre cum percepe dezvoltarea inteligentei artificiale, subiect care a starnit dezbateri aprinse in ultimele saptamani.

"Sunt in tabara celor ingrijorati de super-inteligenta. La inceput masinile vor face extrem de multe pentru noi si nu vor fi super-inteligente. Acesta ar trebui sa fie un lucru pozitiv daca stim sa gestionam bine situatia. Insa in cateva decenii inteligenta va deveni suficient de puternica incat sa devina o amenintare. Sunt de acord cu Elon Musk si cu altii si nu inteleg de ce unii chiar nu sunt ingrijorati".

Interesant este ca spusele lui Gates contrasteaza cu declaratiile recente ale lui Eric Horvitz, unul dintre directorii pe Cercetare la Microsoft, care intr-un interviu la mijlocul saptamanii spunea ca si cand aceste "masini" vor capata un fel de constiinta, tot nu vor fi un pericol pentru umanitate.

Horvitz conduce laboratorul de cercetare al Microsoft de Redmond, divizia care a lucrat la asistentul audio Cortana prezent pe Windows 10.

Desi Gates a renuntat la rolul de CEO in 2000 si la atributiile de presedinte in 2014, el ramane un sfatuitor pa partea de tehnologie la companie si opinia sa conteaza mult

Gates spune ca lucreaza la un proiect numit Microsoft Personal Agent care e un fel de secretar-software care sa te ajute sa-ti amintesti diverse lucruri si sa te sfatuiasca la ce sa fii atent "Nu mi se pare eficienta ideea de a trebui sa instalezi multe aplicatii care sa iti spuna ce e nou. Agentul nostru va rezolva asta si va merge pe toate terminalele",

Bill Gates a fost intrebat ce ar fi facut daca business-ul cu Microsoft nu ar fi functionat imediat dupa ce l-a inceput, probabil ca ar fi devenit cercetator in domeniul inteligentei artificiale.

Gates a mai spus in interviul online ca s-a simtit "destul de prost" ca nu a invatat nicio limba straina. "In liceu am facut latina si greaca, am avut note maxime si cred ca mi-a imbogatit vocabularul, insa mi-as fi dorit sa fi invatat franceza, araba sau chineza. Inca sper sa imi fac timp sa invat una dintre ele, probabil franceza, fiindca e mai usoara...Mark Zuckerberg a invatat mandarina si a putut sa le raspunda studentilor chinezi - incredibil!".