În general se presupune că depresia duce la o viziune pesimistă asupra viitorului. Un nou studiu arată că lucrurile stau, de fapt, invers: a fi pesimist în privința viitorului duce la depresie, conform spring.org.uk.

In lupta cu depresiaFoto: Agerpres

Psihologul american Martin Seligman și studenta sa Ann Marie Roepke au revizuit cercetările psihologice pe problema modului în care oamenii își proiectează viitorul. În studiul lor, publicat anul acesta în revista științifică britanică British Journal of Clinical Psychology, autorii arată că există trei atitudini care duc la declanșarea depresiei: proiecțiile nesatisfăcătoare, evaluările greșite și convingerile negative în ceea ce privește viitorul.

Apariția depresiei potențează aceste atitudini, creând, în cele din urmă, un cerc vicios. Din fericire, aceste înclinații pot fi corectate prin terapii, precum terapia cognitiv-comportamentală.

”Problema proiecției pe care o facem asupra viitorului este asociată studiului depresiei. Astfel de examinări sunt necesare pentru a confirma că o proiecție nesatisfăcătoare cauzează depresia și pentru a ne ajuta să determinăm modul în care această atitudine poate fi îmbunătățită. Sperăm ca pe viitor oamenii de știință să clarifice aceste procese care, deși au fost neglijate, sunt foarte importante în manifestarea depresiei. În acest fel, o bună înțelegere a felului în care aceste proiecții duc la apariția tulburărilor psihice va permite cercetătorilor să creeze tratamente mai eficiente pentru a ajuta persoanele aflate în această dificultate", afirmă autorii studiului.