​Gravitaţia artificială pe navele spaţiale, la un pas de realitate

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 3 iulie 2019, 21:41 Science - Idei


Cum te speli in spatiu
Foto: ESA
Gravitaţia artificială, prezentată în filmele de science fiction, a făcut un pas înainte în laboratoarele Universităţii Colorado (CU) din Boulder, unde se caută ca într-un viitor apropiat să devină o realitate pe navele şi staţiile spaţiale, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al instituţiei americane difuzat marţi, echipa condusă de Torin Clark a elaborat un prototip care, lipsit totuşi de somptuozitatea prezentă în filme ca "2001: Space Odyssey", va reproduce gravitaţia pe navele şi staţiile spaţiale, şi va permite totodată menţinerea sănătăţii astronauţilor.

"În spaţiu, astronauţii pierd masă osoasă şi musculară, sistemul lor cardiovascular îşi pierde tonicitatea şi suportă alte efecte. Până acum, există doar o serie de contramăsuri pentru a depăşi aceste probleme", a precizat Clark în acest comunicat.

Noua tehnologie va permite oamenilor să contracareze efectele negative ale lipsei gravităţii, ceea ce va prelungi perioada de şedere în spaţiu şi, prin urmare, realizarea de misiuni în locuri mai îndepărtate de Terra.

Ideea este de a instala "săli" de gravitaţie artificială pe staţiile spaţiale, pentru ca astronauţii să petreacă acolo "câteva ore pe zi pentru a primi doza zilnică de gravitaţie", a spus Clark. "Este ca o vizită la spa", a adăugat el.

Prototipul maşinii de gravitaţie artificială realizat la Departamentul de Ştiinţe de Inginerie Aerospaţială a CU-Boulder constă într-o platformă metalică, asemeni unui pat de spital, instalat într-o maşină centrifugă cu o viteză de rotaţie variabilă.

Asemănarea acestei maşinării cu un joc mecanic dintr-un parc de distracţii este notabilă, a recunoscut Clark, dar spre deosebire de acelea care fac ca persoanele să se simtă ameţite şi dezorientate, prototipul creat de echipa sa are efecte contrare, ajutând corpul uman să se adapteze la efectele gravitaţiei artificiale.

Cercetătorii au descoperit că, atunci când un voluntar a utilizat maşinăria de circa zece ori, el nu mai simte senzaţia de cădere.















2600 vizualizari

  • +6 (8 voturi)    
    Nu e gravitatie artificiala (Miercuri, 3 iulie 2019, 23:05)

    AdrianBorza [utilizator]

    Utilizarea fortei centrifuge e o solutie pentru problema respectiva, dar nu reprezinta in nici un fel gravitatie de nici un fel. Gravitatia este alt tip de forta si nu exista in acest moment nici un fel de directii realiste de dezvoltare pentru a o obtine.
    • 0 (0 voturi)    
      Sincer vorbind (Joi, 4 iulie 2019, 12:07)

      trotuar [utilizator] i-a raspuns lui AdrianBorza

      nici nu trebuie să creezi gravitație artificială corpul uman nu simte gravitația și nici viteza ci doar accelerația.

      De fapt din toate forțele fundamentale cred că doar electromagnetismul e simțit "direct" de către oameni, animale și plante.

      Cât despre "noua tehnologie" e veche de când lumea și există o grămadă de centrifuge în toată lumea.

      Problema cea mare e cât de mare să faci centrifuga asta în spațiu (cu atât mai mare cu atât mai bine dar evident și mai scumpă). Dacă o pui pe stația orbitală cine va plăti pentru așa ceva și ce te faci cu efectul giroscopic în cazul în care vrei să manevrezi. Mai sunt și altele dar astea două zic eu că sunt cele mai mari probleme.


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version