Nimeni nu le știe chiar pe toate, așa că trebuie de cele mai multe ori să ne însușim „adevăruri” pe care le recunoaște mai toată lumea. Din păcate, nu toate sunt confirmate de oameni de știință.

Cimpanzei infirmieriFoto: Tobias Deschner/Ozouga Chimpanzee Project

1. Cimpanzeii au mai mult păr decât oamenii

Dacă vei privi poza unui cimpanzeu alături de un om, vei fi iertat dacă vei gândi că maimuța este mult mai păroasă. Dar nu e așa.

Oamenii au între două și cinci milioane de foliculi de păr pe suprafața corpului, cam la fel ca oricare primată. Dar părul nostru este mult mai puțin aspru și vizibil. În timp ce primatele au blană, oamenii au două feluri de păr: păr terminal și păr vellus.

Părul terminal se află pe cap, la subsuori și în zona pubiană, iar părul vellus peste tot. Dar ultimul este mult mai fin, mai scurt și nu este legat de nicio glandă de sub piele. Nimeni nu știe de ce am evoluat în acest mod...

2. Pământul se rotește în jurul Soarelui

Strict vorbind, Pământul se învârte în jurul centrului de greutate al Sistemului Solar, în jurul căruia este distribuită masa combinată a tuturor obiectelor din sistem.

Datorită mișcării constante a planetelor, acest punct își schimbă permanent poziția. Iar cum Soarele are 99% din masa întregului sistem, centrul de greutate este localizat aproape de suprafața lui, uneori chiar în interiorul astrului.

Când centrul de greutate este în afara Soarelui, planeta noastră se rotește în jurul unui punct liber din spațiul cosmic.

3. Un telefon ud trebuie pus în orez

Pare perfect rezonabil – se știe că orezul absoarbe umezeala. Dar experimentele au arătat că orezul nu numai că nu va fi de folos, ci va ajuta probabil mai puțin decât aerul proaspăt. Poate face chiar mai rău: grăunții vor astupa priza pentru căști sau portul de încărcare, iar amidonul va accelera procesul de coroziune.

Mai bine lăsați telefonul să se usuce în curent de aer, iar dacă vă grăbiți folosiți pachețele cu gel siliconic sau pungi vidate.

4. Lărgirea autostrăzilor va accelera traficul

Cercetările au arătat că lărgirea unei autostrăzi face chiar mai rău, din cauza unui fenomen cunoscut ca „cerere indusă”, care descrie cum o sporire a ofertei duce la creșterea consumului datorită scăderii prețurilor.

Capacitatea mai mare va duce la scăderea timpului de drum, reducând „prețul” călătoriei și rezultând în atragerea de participanți noi, Așa că noile benzi se vor umple foarte repede și traficul se va „sufoca” din nou.

Un exemplu foarte bun este autostrada Katy Freeway din Houston, Texas. În 2011 a fost lărgită la 23 de benzi, făcând-o cea mai lată din lume, dar timpii de drum au crescut dimineața și seara cu 30% și, respectiv, 55%.

5. Everestul este cel mai înalt munte din lume

Cu 8.850 de metri (plus/minus 2 m) de la bază la vârf, Everestul este în general considerat cel mai înalt munte din lume. Dar depinde de ce înțelegi prin „cel mai înalt”.

Dacă vrei să spui „cel mai apropiat de Lună”, onoarea o primește muntele Chimborazo din Ecuador. Pământul nefiind o sferă perfectă, el este bombat la mijloc. De la bază la vârf, Chimborazo are 6.263 m, dar aflându-se într-o zonă mai bombată decât cea a Everstului, el măsoară 10.920 m de la centrul Pământului.

Iar dacă „cel mai înalt” este de la bază la vârf, premiul se mută la Mauna Kea din Hawaii. El măsoară 10.000 m de la baza de pe fundul oceanului până la vârf, cu peste 1 km mai înalt decât Everestul.

Sursa: SciTechDaily