Percepţia despre „declinul moral” al unei societăţi este doar o iluzie, potrivit unui studiu realizat în 60 de naţiuni de mai mulţi psihologi americani, care au dat vina pe o serie de prejudecăţi cognitive bine-cunoscute pentru a explica acest fenomen, informează AFP.

Protest al mișcării OccupyFoto: RichardBaker / Alamy / Profimedia

„Procesul declinului nostru moral” a început „în zorii întunecaţi ai timpurilor noastre moderne”, afirmă o frază ce a fost citată în studiul publicat miercuri în revista ştiinţifică Nature, citează Agerpres. Acest „diagnostic” datează din Roma Antică şi a fost scris de pana istoricului Titus Livius, regăsindu-se însă şi în afirmaţiile unora dintre „urmaşii” lui contemporani.

Adam M. Mastroianni, de la Universitatea Columbia din Statele Unite, şi Daniel T. Gilbert, de la Universitatea Harvard, arată că acest sentiment despre declinul unor valori, precum amabilitatea, onestitatea şi etica, a fost împărtăşit de majoritatea participanţilor la o serie de sondaje de opinie realizate în cel puţin 60 de ţări de pe cinci continente. Şi care au vizat perioade de timp ce au fost de până la 70 de ani.

„Acest sentiment este persistent şi găsim expresii ale sale în orice epocă a Istoriei”, a declarat profesorul Mastroianni, principalul autor al studiului. Deşi această percepţie este mai puternică la persoanele mai conservatoare sau mai în vârstă decât media unei populaţii, „efectul vârstei sau al preferinţelor politice rămâne destul de slab”, a precizat el.

Atunci cine este de vină? Participanţii la unul dintre studii au atribuit acest declin unei pierderi progresive a simţului moral atât la nivelul indivizilor, cât şi la nivelul unor generaţii întregi. Procesul ar avea cauze foarte variate, precum apariţia reţelelor de socializare sau o educaţie mult prea permisivă.

Dar, aşa cum au remarcat şi autorii studiului, societăţile „ţin o evidenţă rezonabil de solidă a comportamentelor deosebit de imorale”, precum crimele. Şi totul indică faptul că în această chestiune, „în medie, oamenii moderni se comportă între ei mai bine decât o făceau strămoşii lor”.

Consecinţe politice şi sociale

Cât despre ceea ce profesorul Mastroianni denumea „moralitatea de zi cu zi”, constând în îngrijirea câinelui vecinului sau cedarea locului în autobuz în favoarea unei persoane în vârstă, „găsim dovezi destul de puternice că ea a rămas stabilă”. Dovada: o anchetă a Institutului Gallup desfăşurată în 2002, apoi în 2020, în care opinia persoanelor chestionate despre „starea valorilor morale” a fost identică.

„Declinul moral” ar fi, deci, o iluzie. După un interval de zece ani, o persoană va emite în general aceeaşi judecată despre moralitatea societăţii în care trăieşte. Însă aceeaşi persoană va fi convinsă că moralitatea s-a degradat dacă o analizează în raport cu cei zece ani care au trecut de atunci.

Cei doi psihologi americani sugerează că mecanismul din spatele acestei percepţii se bazează pe o combinaţie de două prejudecăţi. Prejudecata de pozitivitate memorială, denumită şi Pollyanna, care tinde să şteargă impactul emoţional negativ al trecutului, şi prejudecata de negativitate - eficientă în prezent - care îndreaptă în mod natural atenţia spre informaţia negativă, vehiculată pe larg de companiile mass-media. Prima prejudecată „vopseşte” trecutul în roz, iar a doua înnegreşte prezentul, în aşa fel încât un observator ar putea să tragă concluzia că există un declin moral al societăţii.

Acest mecanism al prejudecăţii prevede că sentimentul de declin poate fi atenuat, sau chiar suprimat, atunci când persoanele chestionate judecă doar nivelul de moralitate al rudelor lor sau pe cel al epocii ce a precedat-o pe a lor.

Cercetătorii americani au confirmat acest fapt printr-o anchetă în care persoanele chestionate au spus că în 2020 oamenii nu au mai fost la fel de atenţi, de buni şi de generoşi ca în urmă cu 15 ani. În schimb, rudele lor au „parcurs” un drum invers. Un alt sondaj de opinie a confirmat că persoanele chestionate au considerat că începutul declinului moral datează cu puţin timp înainte de epoca în care ele s-au născut.

Autorii studiului au ajuns la concluzia că iluzia despre declinul moral nu este lipsită de consecinţe politice şi sociale „tulburătoare”.

În 2015, trei sferturi dintre americani au considerat că era prioritar pentru guvern „să remedieze prăbuşirea morală a societăţii”, în contextul în care ţara lor se confrunta deja cu alte provocări mult mai grave, precum schimbările climatice. Potrivit autorilor studiului, această percepţie, care îi face pe oameni mai reticenţi la ideea de a se ajuta reciproc, îi face să devină totodată mai uşor de influenţat de discursurile unor politicieni care promit să elimine „un declin iluzoriu”.