Cum doriti sa invatati lectia despre popoarele migratoare? Cu augmented reality, pe dispozitive multitouch, tablete sau 3D? Aceasta este o intrebare care ar primi un raspuns "la obiect" daca ar fi pusa unui pusti de scoala generala. Nu vorbim de vreo secventa science-fiction. Aceste instrumente IT&C de ultima ora reprezinta un suport extraordinar, complementar in procesul de invatare.

Lectii de istorie la masa multitouchFoto: Siveco

Sistemul educational mondial raspunde putin, deocamdata, atributelor secolului XXI. In multe scoli din lume, cursurile se tin inca in fata tablei, copiii stau in banci si ridica mana pentru a anunta daca stiu raspunsul, dau lucrari de control si primesc rezultate peste cateva zile. Adica asa cum se intampla si acum 50 sau 100 de ani. Dar acum avem alt fel de elevi - cei care trimit SMS-uri de cand sunt la gradinita, vorbesc in mod current pe telefonul mobil, isi construiesc relatii pe Facebook din clasele mici, frecventeaza magazine virtuale.

Profesor Radu Jugureanu, director Department AeL eContent in SIVECO Romania, descrie plastic aceasta situatie: "Inainte sa faca bastonase si liniute, acesti copii stiu sa lucreze foarte bine pe calculator. Ei vin in clasa intai cu anumite aptitudini, competente si au alte asteptari din partea profesorilor. Sala de clasa trebuie sa devina o prelungire a vietii lor de acasa. Scoala, familia si strada sunt trei vectori importanti in formarea lor. Scoala nu tine pasul cu ce ii ofera strada - si ma refer aici la modul in care comunica - si nu mai tine cont de diminuarea prezentei familiei in viata lor. Scoala trebuie sa le dea sansa acestor copii sa se dezvolte cu ajutorul unor tehnologii care nu au fost inca inventate pentru a rezolva probleme despre care astazi stim ca nu sunt probleme".

Instruirea asistata de calculator si importanta sa in sustinerea unei educatii moderne au fost in centrul dezbaterilor la conferinta internationala eduVision 2020, desfasurata recent la Palatul Parlamentului. S-a vorbit si s-au facut si demonstratii de tinerii specialisti in informatica ai SIVECO Romania care au folosit aplicatii educationale multimedia interactive.

La masa "Multitouch", invitatii au reconstituit traseul popoarelor migratoare, avand in acelasi timp acces si la o galerie de imagini si filme documentare foarte interesante.

Prezentat pe dispozitivul "Surface" dezvoltat de Microsoft, softul educational AeL dezvoltat de SIVECO Romania permite controlul (cu toata palma, cu mai multe degete, de catre unul sau mai multi utilizatori in aceasi timp) tuturor reconstituirilor istorico-geografice care va trec prin minte. In loc de tastatura si mouse sau manipularea ecranului cu un singur deget (ca in cazul sistemelor touchscreen) sistemele multi-touch sunt capabile de o interactiune natural absolut senzationala.

Nu mai e nici un secret: stimularea multisenzoriala in prezentarea informatiei, activitatea de explorare si cautare individuala a informatiei, colaborarea in rezolvarea unor sarcini de lucru, stimularea gandirii analitice, invatarea orientata spre rezultate pot fi asigurate de eLearning. eLearning inseamna sa inveti intr-o lume virtuala, inseamna sa te folosesti de instrumentele multimedia. Dar atentie! Calculatorul este doar un mijloc complementar de invatare, nu unul alternativ.

"Trebuie sa-i obisnuim pe copii cu invatarea bazata pe proiect. Gama noastra completa de produse informatice din zona educationala se bazeaza exact pe aceasta necesitate, fie ca vorbim de soft educational multimedia interactiv dedicat elevilor care fac peformanta sau elevilor cu nevoi speciale", a declarat Radu Jugureanu.

In 2005, continutul educational furnizat de SIVECO Romania a fost premiat la World Summit Award, fiind considerat unul dintre cele mai bune din lume. La competitie au fost inscrise 20.000 de proiecte din 168 de tari. De atunci sirul premiilor internationale obtinute de SIVECO pentru solutiile sale de eLearning este depasit numai de cel al contractelor demarate in peste 20 de tari din lume

Expertiza romaneasca in domeniul eLearning a fost apreciata la eduVision 2020 de invitatii straini. Sistemul Educational Informatizat (SEI) din Romania, implementat de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) in toate scolile din tara noastra, a contribuit in mod esential la educarea digitala a populatiei, in special a tinerilor, precum si la introducerea si adoptarea tehnologiei informatiei in educatie, ca suport in procesul de predare si invatare si a activitatilor de management educational.

Platforma de eLearning - AeL este folosita deja in scoli din peste 20 de tari. In Emiratele Arabe Unite, SIVECO Romania a implementat un sistem de eContent incluzand 7.000 de obiecte de invatare interactiva si a dezvoltat un portal pentru 30.000 de elevi. In cadrul unui parteneriat cu Ministerul Educatiei din Maroc, compania dezvolta o solutie de management educational care va acoperi 10.000 de scoli pana in 2013. In Moldova compania a implementat continut educational si o platforma de eLearning pentru 64 de scoli si 20 de licee, iar in Cipru a fost finalizat proiectul pentru implementarea continutului educational si a unei platforme de eLearning in 700 de scoli, pentru 130.000 de elevi si 20.000 de profesori. Compania are parteneriate in domeniul educatiei in tari precum Azerbaijan, Kuweit, Belarus, Oman, Qatar.

In cadrul conferintei international desfasurate la Bucuresti a fost lansata Initiativa eduVision 2020. Aceasta ofera cadrul de diseminare a strategiilor aplicate cu succes in educatie prin intermediul IT&C. Initiativa sustine extinderea pe scara larga a acelor concepte a caror implementare a condus la rezultate pozitive in ceea ce priveste cresterea performantelor educatiei scolare cu ajutorul tehnologiilor informatice inovative.

Conferinta eduVision 2020, cel mai important eveniment pentru eLearning si dezvoltarea invatamantului din Europa de Est, a fost organizata de SIVECO Romania si Agora Group, sub patronajul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale si al Ministerului Afacerilor Externe si cu sustinerea Microsoft, IBM, Oracle, Intel, Sanako. Intre oaspetii internationali s-au numarat viceministrul educatiei din Republica Moldova, Tatiana Poting, fostul ministru al educatiei din Cipru, Andreas Demetriou, directori generali si responsabili cu tehnologia informatiei din Oman, Egipt, Serbia, Malta, Azerbaijan, Emiratele Arabe Unite, Algeria.