Cei sase astronauti voluntari care au stat inchisi intr-o replica a unei nave spatiale timp de aproape un an si jumatate, pentru a simula o calatorie pe Marte, au dat dovada de gelozie in timpul misiunii, iar in randul lor au aparut si tensiuni, a declarat un responsabil rus al proiectului Marte500, citat de AFP.

Echipajul Marte500, dupa iesirea din izolareFoto: Reuters

Repartizarea muncii a fost subiect de mai multe conflicte intre cei sase, pentru ca "anumiti membri ai echipajului trebuiau sa munceasca in timp ce altii erau mult mai pasivi", a explicat Alexandr Suvorov, citat de site-ul Gazeta.ru.

De asemenea, rusii Sukhrob Kamolov, Alexei Sitve si Alexandr Smoleevski, francezul Romain Charles, italianul-columbian Diego Urbina si chinezul Wang Yu au fost gelosi in legatura cu mai multe mesaje pe care le primeau din afara de la cei apropiati.

Uneori, "un membru al echipajului primea mai multe vesti decat ceilalti colegi. Asta provoca un usor sentiment de gelozie", a spus oficialul. "Insa am pastrat un echipaj unit. Nu s-au format grupuri separate", a precizat el.

Proiectul Marte500, realizat la un institut din Moscova, a fost menit sa descopere cum reactioneaza mintea si organismul in timpul unui zbor in spatiu de lunga durata.

Pe parcursul proiectului, cei sase au avut un contact limitat cu lumea din afara. Nava spatiala nu a avut ferestre, iar protocoalele au presupus ca diferenta de timp intre comunicari sa fie cea similiara cu cea dintre Pamant si Marte.

Maxim, perioada de timp intre momentul in care o intrebare a fost adresata si un raspuns a fost primit a fost de circa 25 de minute. S-au folosit emailul, twitter si bloguri video.

In timpul celor peste 17 luni de calatorie spatiala virtuala, echipa a fost testata pentru a se vedea ce efect are izolarea asupra sanatatii psihice.

Nivelul de stres si al hormonilor au fost monitorizate, precum si starile de spirit si somnul. De asemenea, au fost testate suplimentele de hrana in asemenea situatii.