The National Optical Astronomy Observatory din Statele Unite a anuntat miercuri descoperirea unei planete care are dimensiunea apropiata de cea a Pamantului, transmite HuffingtonPost. Kepler-21b se afla la circa 352 de ani-lumina de Terra.

Locul unde se afla Kepler-21bFoto: noao.edu

"Dupa standarde astronomice, se afla chiar alaturi de noi", a declarat Katy Garmany, purtatoare de cuvant a National Optical Astronomy Observatory.

Potrivit lui Garmany, astronomii descopera frecvent planete noi, insa, de aceasta data, interesant este ca Kepler-21b este similara ca dimensiuni cu Pamantul. In timp ce masa sa este de 10 ori mai mare decat a Pamantului, raza planetei Kepler-21b este de doar 1.6 mai mare decat cea a Terrei.

"Pana in urma cu cativa ani, cea mai mica planeta extra-solara pe care am descoperit-o era de marimea planetei Jupiter sau a planetei Saturn, care sunt de circa 10 ori mai mari decat Pamantul. Acum am gasit ceva care are aproape dimensiunea Pamantului, lucru ce demonstreaza ca avem tehnologia necesara pentru a descoperi asftel de planete", a spus Garmany.

Kepler-21b are si o stea, care este un pic mai mare si mai fierbinte decat Soarele, insa mult mai tanara. Din cauza insa ca planeta este aproape de "soarele" sau, la circa 6 milioane de kilometri, atmosfera este mult prea fierbinte pentru a detine apa lichida.

Oamenii de stiinta au estimat ca temperatura pe Kepler-21b este de circa 1600 de grade Celsius.

Prin comparatie, Pamantul se afla la circa 150.000.000 km de soare.

Descoperirea planetei Kepler-21b a fost realizata in colaborare de observatorul Kepler si de telescoapele din Kitt Peak National Observatory in Arizona.

Discover Magazine precizeaza ca astronomnii au cercetat planeta timp de 15 luni.

Rezultatele studiului vor fi publicate in Astrophysical Journal.