Parasuta supersonica testata luni de NASA, cea mai mare incercata vreodata si esentiala pentru viitoare misiuni umane spre Marte, s-a deschis corect dar a inceput sa se destrame aproape imediat, a anuntat marti agentia spatiala americana, citata de AFP.

Este al doilea test al acestei parasute gigantice cu un diametru de 30 de metri, si care ar fi trebuit, la acest test, sa franeze un fel de farfurie zburatoare de trei tone care zbura cu o viteza dubla fata de cea sunetului.

In timpul primei experiente, derulata de asemenea in zona Hawaii, in iunie 2014, parasuta s-a desirat imediat.

"In cursul urmatoarelor zile vom recupera si analiza toate datele care se afla la bordul farfuriei", a explicat intr-o conferinta telefonica Ian Clark, seful acestei experiente intitulate "Low-Density Supersonic Decelerator", sau LDSD.

Farfuria zburatoare a fost afectata de impactul cu oceanul dar toate instrumentele de la bord au fost recuperate, la fel ca si parasuta si anvelopa balonului care a transportat dispozitivul la 37 km altitudine.

NASA intentioneaza sa foloseasca aceasta parasuta supersonica pentru a trimite primii oameni pe Marte, prima misiune fiind asteptata la orizontul anilor 2030.

Pentru testul de luni, ca si pentru primul, un enorm balon umflat cu heliu a transportat "farfuria zburatoare" si parasuta sa la o altitudine de 37 km deasupra Pacificului. Farfuria a fost propulsata de o racheta pana la 55 km altitudine.