Institutul Astronomic al Academiei Romane si Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca alaturi de partenerii internationali - Institutul de Mecanica Cereasca si de Calcul al Efemeridelor din cadrul Observatorului din Paris, Isaac Newton Group of Telescopes din insulele Canare si Infrared Telescope Facility din insulele Hawaii - au initiat si derulat o campanie de observatii dedicata studierii asteroidului 2004 BL86, care prezinta un potential pericol pentru Terra.

'Asteroid geointersector, acesta prezinta un potential pericol pentru Terra nu doar pentru ca ajunge in apropiere de Pamant, dar si pentru ca orbita lui este haotica. Oamenii de stiinta romani au reusit pentru prima data de la descoperirea acestui corp ceresc in 2004 sa stabileasca proprietatile sale fizice si mineralogice, odata cu apropierea sa de Pamant in lunile ianuarie si februarie 2015, la doar 1,2 milioane kilometri, ceea ce reprezinta aproximativ de trei ori distanta Pamant - Luna', afirma Agentia Spatiala Romana intr-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, datele de observatie obtinute incepand cu momentul descoperirii asteroidului 2004 BL86, in anul 2004, pana in anul 2015 au contribuit la stabilirea elementelor orbitale ale asteroidului, insa proprietatile fizice si mineralogice au fost foarte putin studiate, diametrul acestui obiect fiind estimat la aproximativ 500 metri cu marja de eroare destul de mare.

Observatiile fotometrice ale asteroidului 2004 BL86 realizate anul acesta, odata cu apropierea sa de Pamant, au fost obtinute in lunile ianuarie si februarie 2015 la Observatorul din Cluj-Napoca si Bucuresti.

Observatii spectroscopice in domeniul vizibil au fost realizate la Centrul de observatii la distanta Bucuresti aflat in sediul Institutului Astronomic al Academiei Romane prin controlarea de la distanta a telescopului Isaac Newton. Cu o apertura de 2,5 metri, acesta se afla in insulele Canare.

Observatiile spectroscopice in domeniul infrarosu au fost efectuate de la Centrul de observatii la distanta din Paris, de unde a fost pilotat telescopul Infrared Telecope Facility cu apertura de 3 metri, localizat in insulele Hawaii.

'Analiza datelor de observatie a permis obtinerea de rezultate legate de parametrii fizici si mineralogici ai asteroidului 2004 BL86, in timp ce datele spectrale au furnizat date cu privire la suprafata asteroidului. Oamenii de stiinta romani au observat ca asteroidul contine minerale bazaltice, ceea ce duce la concluzia ca obiectul este un fragment al unui asteroid diferentiat, cel mai probabil o bucata din crusta unui astfel de obiect', se arata in comunicatul de presa.

Din corelatia stralucirii acestui corp si a mineralogiei sale a fost estimat un diametru realist de aproximativ 300 metri, in concordanta cu masuratorile radar efectuate in Statele Unite. Analiza datelor fotometrice a permis confirmarea unei perioade de rotatie proprii de aproximativ 2,6 ore.

Potrivit aceleiasi surse, rezultatele obtinute de cercetatorii romani vin in sprijinul Programului de 'Space Situational Awareness' la care Romania participa sub coordonarea Agentiei Spatiale Romane (ROSA) in calitate de Stat Membru al Agentiei Spatiale Europene (ESA).

SSA reprezinta un efort coordonat pentru a detecta si urmari obiecte pe o orbita in jurul Pamantului sau care intersecteaza orbita Terrei, precum si pentru monitorizarea fenomenelor naturale, care ar putea provoca daune satelitilor din orbita, infrastructurii de la sol si oamenilor.