Dupa o calatorie de cinci ani si aproape trei miliarde de kilometri, sonda spatiala Juno lansata de NASA a intrat cu succes pe orbita giganticei planete Juipter unde va efectua o misiune de 20 de luni. Juno ar trebui sa trimita in august primele fotografii, iar cercetarile vor da informatii despre cum s-a format Jupiter acum 4,5 miliarde de ani, dar si despre cum a afectat formarea Jupiter pozitia celorlalte planete, inclusiv Terra. Juno este cel mai rapid obiect construit vreodata de om, viteza sa atinga 250.000 km/h.

Juno si JupiterFoto: NASA

Lansata acum cinci ani din Florida, Juno a trebuit sa fie perfect pozitionata pentru a intra pe orbita uriasei planete Jupiter, motorul trebuind sa fie oprit exact la momentul potrivit. Au trebuit facute manevre complicate de mare precizie cu motoarele si orice eroare putea face ca sonda sa rateze intrarea pe orbita, ducand la esecul unei misiuni de un miliard de dolari. Juno a intrat pe orbita la ora 3.18 GMT. Sonda a fost construita de gigantul aeronautic Lockheed Martin.

Juno isi incepe misiunea stiintifica de 20 de luni in care ar trebui sa orbiteze de 37 de ori planeta Jupiter a carei masa este de 300 de ori mai mare decat a Terrei.

In pozitia de acum, lui Juno ii vor trebui 53 de zile pentru a inconjura planeta pe o orbita eliptica, iar din octombrie, dupa o noua actionare a motoarelor, inconjurul va dura 14 zile. La fiecare trecere, Juno se apropie la 4.000 de kilometri de norii densi, gazosi ai planetei.

Juno isi va folosi cei opt senzori pentru a masura compozitia, temperatura si directia de miscare a norilor gazosi. O prioritate este sa se determine daca exista apa pe Jupier, lucru care poate da indicii despre locul unde s-a format planeta acum 4,5 miliarde de ani. O teorie spune ca Jupiter s-a format departe de pozitia unde se afla acum, iar Juno ar putea sa o valdeze. Jupiter este de cinci ori mai departe de Soare in comparatie cu Pamantul si, daca intr-adevar a migrat, a afectat putermic pozitia planetelor mici.

"Este coplesitor si este uimitor ce riscuri am reusit sa depasim. Cu cat stim mai multe despre misiune, cu atat ne dam seama cat de complicata este", spune Diane Brown, managerul proiectului Juno. "Este uimitor ca vom putea merge la culcare fara sa ne temem ce se va intampla maine".

Misiunea prevede si o cartografiere a interiorului planetei dintr-un punct extrem de avantajos, deasupra polilor. Juno ar putea sa raspunda la intrebarea daca nucleul planetei este solid. Jupiter s-a format acum 4,5 miliarde de ani dintr-un nor gazos gigantic si resturile procesului de formare au devenit celelalte planete, asteroizii si cometele.

Imagine obtinuta cu instrumentele lui Juno la 5 milioane km de Jupiter

"Scopul este sa intelegem reteta prin care se creeaza un sistem solar. Instrumentele ne vor oferi date ce ne vor ajuta cum s-au format planetele", spune Scott Bolton, investigator al misiunii Juno. Jupiter are 67 de sateliti naturali, insa Bolton spune ca misiunea ar putea descoperi noi "Luni".

Juno este protejata printr-o carcasa de titan fiindca misiunea o poarta aproape de campurile magnetice extrem de puternice ale lui Jupiter si de centurile de radiatii care pot distruge usor instrumentele.

Sapte sonde spatiale s-au apropiat de Jupiter in trecut, insa doar o singura sonda a facut inconjurul planetei, Galileo. Aceasta a fost lansata in 1989 si a orbitat in jurul planetei Jupiter intre 1995 si 2003.