Douăsprezece găuri negre au fost detectate în centrul Căii Lactee, „partea ascunsă a aisbergului”, afirmă astronomii, care se așteaptă ca în această zonă să găsească până la de 40 de ori mai multe, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am observat 12 găuri negre” în centrul Căii Lactee, a precizat Charles Hailey, de la universitatea Columbia din Statele Unite.

O gaură neagră este un corp celest care are o masă enormă concentrată într-un volum foarte mic.

Există doua tipuri: găurile negre stelare, care se formează la finalul ciclului de viață al unei stele, și găurile negre supermasive, care se află în centrul galaxiilor.

Teoria prezice că găurile negre supermasive sunt înconjurate de grupuri de gauri negre stelare dar acest lucru nu a fost niciodată până acum confirmat prin observări, nici măcar în zona găurii negre supermasive a Căii Lactee, Sagittarius A* (Săgetătorul A*), cea mai apropiată de pământ.

Charles Hailey arată că acest grup de găuri negre în apropiere de Sagittarius A* nu reprezintă decât partea vizibilă a aisbergului.

Bazându-se pe numărul de găuri negre observate în zona cea mai apropiată de Pământ, astronomul se așteaptă ca circa 500 de găuri negre să populeze nucleul galaxiei noastre.

Și asta nu e totul: „bazându-ne pe rezultatele noastre, credem că există circa 10.000 la mai puțin de trei ani lumină de gaura neagră supermasivă„, adaugă cercetătorul.

"Galaxia noastră este perfect normală și daca centrul său găzduiește tone de găuri negre, acesta trebuie să fie cazul pentru majoritatea celorlalte galaxii”, mai spune Charles Hailey.