​​Lansarea rachetei Electron se amana din nou, intarziind planurile companiei lui Peter Beck de a trece pe profit. Mutata succesiv de la inceputul anului in aprilie, apoi in iunie, lansarea a fost amanata apoi de mai multe ori, pe ultima suta de metri, informeazăSpace Alliance.

Prima data din cauza unei probleme aparute la una din antenele care monitorizeaza ascensiunea orbitala, parte a echipamentului de siguranta care anuleaza zborul in caz de deviere majora de la traiectorie, apoi din cauza conditiilor meteo si in cele din urma din cauza unei probleme tehnice la unul din controlerele unui motor. Aceasta din urma pare o problema mai serioasa decat defectiunea antenei de care aminteam mai devreme (dar care la randul ei poate deveni o chestiune critica, amintindu-ne aici primul zbor din 2017 cand un echipament Alaska Aerospace, companie contractata de Rocket Lab pentru furnizarea acestui serviciu, a detectat gresit o abatere de la traiectoria nominala, comandand distrugerea rachetei in aer) si este deocamdata neclar cat le va lua inginerilor pentru a o putea repara. Dintr-un comunicat recent al companiei pare ca nu mai devreme de cateva saptamani, astfel ca pasagerii contractati pentru aceasta misiune vor trebui sa mai astepte.

fel cum vor trebui sa mai astepte si investitorii companiei pana la trecerea pe profit. O veste nu foarte buna, in conditiile in care, competitorii de la Vector Space Systems au programat zborul de debut al rachetei Vector R undeva intre 14 si 20 iulie, de la baza spatiala Kodiak. Facand un joc de cuvinte, putem spune ca ‘It's not quite business time yet’.