Terra și planta Marte nu au mai fost atât de aproape ca marți de 15 ani, oferind curioșilor imagini luminoase ale Planetei Roşii, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astronomii din lumea întreagă şi-au reglat telescoapele către cer, pe 31 iulie, când Planeta Roşie s-a aflat la o distanţă de 57,6 milioane de kilometri.

"Planeta Roşie şi Terra nu au mai fost atât de aproape din 2003 şi nu vor mai fi până în 2035", potrivit NASA.

De la Griffith Observatory din Los Angeles, Marte a fost vizibilă cu ochiul liber, sub forma unui punct portocaliu pe cer.

"Marte ne va invada în această noapte", a spus directorul Observatorului Griffith, Ed Krupp.

Cel mai apropiat punct de Pământ de pe orbita eliptică a lui Marte a fost marţi, în jurul orei 11.00 GMT, a spus NASA.

În 2003, Marte s-a aflat la o distanţă de Pământ de 55,7 milioane de kilometri, cea mai mică distanță în 60.000 de ani.