NASA se pregătește să pornească într-o misiune îndrăzneață sâmbătă. Un nou proiect al organizației își propune să trimită sonda Parker Solar mai aproape de soare decât oricând în istoria omenirii, scrieThe Telegraph.

Sonda Parker (reprezentare artistic)Foto: NASA

Sonda Parker Solar va avea de îndurat o căldură extremă în vreme ce va studia prin coroana solară partea exterioară a atmosferei unde se formează vântul solar. Lansarea este programată pentru data de 11 august, cu o fereastră extinsă de lansare până pe 23 august.

,,Trimiterea unei sonde într-un loc în care nu a mai fost nimeni înainte este ceva ambițios. Să o trimiți în asemenea condiții brutale este mai mult decât atât”, a declarat Nicola Fox, cercetător în laboratoarele Universității de Fizică Aplicată Johns Hopkins.

Acest proiect, în valoare de 1,5 miliarde de dolari, este prima misiune importantă din programul NASA „Trăind cu o stea”.

NASA speră să folosească datele colectate cu ajutorul sondei pentru a ajuta astronomii să prezică furtunile solare și să explice cele mai profunde mistere legate de sursa noastră de lumină și căldură.

Conform unei declarații făcute de NASA, sonda va orbita la 4 milioane de mile (6437376 km) de suprafața soarelui, zonă în care ,,va înfrunta căldură și radiații cum nu a mai făcut-o nicio altă navă spațială până acum”.

Sonda mai marchează o premieră - este prima navă a NASA care primește numele unui om de știință în viață, celebrul astrofizician Eugene Parker, astăzi în vârstă de 91 de ani. Nava va înconjura de șapte ori planeta Venus vreme de șapte ani pentru a reduce treptat distanța față de Soare, folosind instrumente pentru a descrie vântul solar și pentru a studia câmpurile electrice și magnetice ale planetei, plasma coronală și particulele energetice.

Nava spațială care s-a apropiat cel mai mult de Soare este Helios 2, care în 1976 se afla la 27 de milioane de mile de suprafața Soarelui.