Telescopul spațial Hubble a fost oprit, din cauza unei defecțiuni la un giroscop

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 9 octombrie 2018, 11:19 Science - Spatiul


Eagle Nebula 1995, Hubble
Foto: NASA
Telescopul spațial american Hubble, pe orbită din 1990, este oprit în prezent, din cauza unei defecțiuni a giroscoapelor, a anunțat luni NASA, potrivit AFP.

Telescopul a fost plasat vineri în "modul securizat" ("safe mode") în urma unei defecțiuni a unuia dintre giroscoape, elemente esențiale pentru orientarea aparatului și asigurarea stabilității sale.

"Unul dintre cele trei giroscoape folosite pentru orientarea și stabilizarea telescopului" s-a confruntat cu o problemă, a precizat agenția spațială americană, într-un comunicat.

Modul securizat "plasează telescopul într-o configurație stabilă în timpul în care problema poate fi corectată", a explicat NASA, care a adăugat că în prezent sunt efectuate teste și analize pentru repararea giroscopului.

Hubble și "instrumentele sale sunt în continuare operaționale și va continua să ofere excelență științifică în anii viitori", a adăugat NASA.

Doar două dintre cele șase giroscoape ale Hubble mai funcționează, în condițiile în care sunt necesare trei pentru o funcționare optimă - chiar daca va putea continua să efectueze observații cu doar unul dintre ele.

Dacă giroscopul defect nu va putea fi reparat, Hubble își va relua misiunea științifică folosind doar unul.

Această soluție va oferi "o acoperire mai restrânsă a spațiului" dar impactul "asupra capacităților științifice globale este limitat", a asigurat NASA.

Lansat în 24 aprilie 1990 de către naveta Discovery, Hubble a fost plasat pe o orbită la 570 kilometri de Tera.

Amânată de mai multe ori, lansarea super-puternicului telescop spațial James Webb Space, care urmează să înlocuiască Hubble, este prevăzută pentru martie 2021.















1552 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version