Astronomi italieni şi americani au descoperit o colosală structură cosmică foarte îndepărtată, formată la doar aproximativ 2 miliarde de ani după Big Bang, în perioada de tinereţe a Universului, fiind vorba de cel mai vechi super-roi galactic observat vreodată, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Astronomy & Astrophysics, scrie Agerpres citând Space.com.

Supercluster-ul HyperionFoto: Space.com / ESO

Acest proto-supercluster galactic, denumit Hyperion, este cea mai mare şi cea mai masivă structură cosmică descoperită până în prezent la un interval de timp atât de mic după formarea Universului. Hyperion are vârsta de 11,5 miliarde de ani şi o masă aproximată la peste 1 milion de miliarde de ori masa Soarelui.

"În cadrul structurii Hyperion, masa este distribuită mult mai uniform (decât în cazul superclusterelor galactice aflate mai aproape de Pământ - mai tinere) într-o serie de noduri conectate în care se află mai multe galaxii", conform lui Brian Lemaux, cercetător la University of California din Davis.

Cele mai mari structuri de materie ordinară din Univers sunt superclusterele galactice. Galaxia noastră, Calea Lactee, face parte din superclusterul galactic Virgo, care, la rândul său, este parte a unui super-roi galactic şi mai mare denumit Laniakea ("cerul nemărginit" în hawaiană).

Această descoperire a fost realizată de echipa de astronomi coordonată de Olga Cucciati de la Institutul Naţional pentru Astrofizică din Bologna, Italia. Astronomii au identificat această structură cosmică prin analiza datelor obţinute de instrumentul VIMOS din dotarea telescopului VLT (Very Large Telescope) din cadrul European Southern Observatory (ESO - pe platoul Atacama din Chile) şi în urma observaţiilor derulate prin Canada-France-Hawaii Telescope ampalsat pe Insula Mare a Arhipelagului Hawaii.