Explorările la marginea Sistemului Solar caută o planetă uriașă și găsesc pitice / Omida robotică de la NASA se va duce unde oamenii nu pot ajunge / Bolnavii vor înghiți pilule digitale comandate wireless, anunță MIT / Nouă companii concurează pentru munții de bani din programul lunar al NASA. Surpriză: Teldrum nu s-a calificat!

explorariFoto: UNESCO

„Farout”, cel mai îndepărtat obiect descoperit în Sistemul Solar. Pentru prima dată, un obiect din sistemul nostru solar a fost găsit la o distanță de Pământ de peste 100 de ori mai mare decât cea până la Soare. Centrul pentru Planete Micial Uniunii Astronomice a anunțat descoperirea, numind obiectul 2018 VG18. Dar cercetătorii care l-au găsit îl numesc Farout și cred că obiectul sferic este o planetă pitică, cu diametrul mai mare de 500 km, cu o aură rozalie. Culoarea este asociată prezenței gheții, ceea ce nu e greu de imaginat la o asemenea distanță față de Soare. Un ocol în jurul astrului solar durează probabil mai mult de 1.000 de ani tereștri.

Distanța dintre Pământ și Soare este de o Unitate Astronomică (UA), echivalând cu 150 de milioane de kilometri. Farout este la 120 UA de Soare, iar Eris (următorul obiect îndepărtat) la 96. Spre comparație, Pluton este la 34 UA. Descoperirea a fost făcută de cercetători de la Institutul Carnegie pentru Știință, Universitatea din Hawaii și Universitatea Arizona de Nord. Ei cercetau spațiul căutând o planetă mult mai mare ca Pământul la marginea sistemului solar, cunoscută din 2014 drept Planeta Nouă sau Planeta X. Cercetătorii sugeraseră existența unei asemenea planete după ce l-au găsit pe „Biden” la 84 UA, după alte obiecte îndepărtate ale căror orbite păreau influențate de un corp masiv.

Farout a fost găsit în noiembrie cu telescopul japonez Subaru de 8 metri de pe vulcanul Mauna Kea din Hawaii. Observațiile ulterioare cu telescopul Magellan de la Observatorul Las Campanas al lui Carnegie din Chile i-au determinat traiectoria, luminozitatea și culoarea.

Farout, văzut de telescopul Subaru

În octombrie, consorțiul care utilizează telescoapele din Hawaii și Chile operate de Japonia anunțase descoperirea lui „Goblin” la 80 UA și care a fost botezat de Halloween. Scott S. Sheppard de la Carnegie a declarat: „2018 VG18 este mai îndepărtat și mai lent decât oricare alt obiect cunoscut din Sistemul Solar, deci ne vor trebui câțiva ani ca să-i determinăm orbita. Dar a fost găsit în aceeași zonă cerească cu alte obiecte extreme și ar putea avea o orbită similară cu acestea. Similaritățile orbitale ale multora din corpurile mici și îndepărtate din Sistemul Solar ne întăresc părerea că există o planetă masivă la sute de UA, care le influențează traiectoriile.” (CNN)

Robotul-vierme de la NASA va escalada odată piscuri de gheață pe alte planete. Există și pe Pământ locuri inaccesibile oamenilor, cum este muntele Erebus din Antarctica. Al doilea mare vulcan de pe continent conține un tezaur de ADN străvechi în măruntaiele lui, dar nu este la îndemâna oamenilor, plămânii noștri nesuportând concentrația ridicată de dioxid de carbon din tuneluri. Pentru Erebus și alte locuri similare, NASA făurește un robot pentru ascensiuni pe gheață, denumit IceWorm. Dezvoltat de Grupul Robotic pentru Medii Extreme al Laboratorului pentru Propulsie cu Reacție (Propulsion Jet Lab – JPL) de la NASA, IceWorm este în lucru din 2016. Aaron Curtis, proiectantul principal și post-doctorand la NASA, a studiat muntele Erebus la doctorat și ar fi vrut să poată supraviețui în tunelurile ucigașe.

IceWorm este denumit pentru modul în care se deplasează. Lung de 1,4 m, robotul se centrează pe gheață cu două picioare dotate cu crampoane de oțel pentru alpiniști, cu un picior mai sus decât celălalt. Ca o omidă, își desprinde piciorul de jos și își strânge corpul până când își alătură membrele. Piciorul liber se înfige apoi la loc în gheață, iar cel superior se mișcă în sus, întinzând robotul pe perete. Curtis spune că „este un mod cu totul nou de deplasare pentru un robot”. IceWorm a parcurs un test într-un cadru cu potențial exploziv – vulcanul St. Helen din statul Washington, care a generat o erupție uriașă în mai 1980. Ascensiunea nu a reușit pe zăpadă granulară cu densitate de două tremi față de apă, ci doar pe gheață. Curtis a apreciat că testul a avut succes.

Foto: NASA/JPL-CALTECH

Potențialul lui IceWorm este apreciabil. Dacă va escalada ghețari și preleva mostre, va fi o unealtă neprețuită în explorări terestre și spațiale. Pe Terra va aborda locuri ca Erebus, dar într-o misiune interplanetară va evolua în peisaje stranii și înghețate pe lumi ca Enceladus sau Europa, unde acele de gheață înalte de 15 m îi vor intimida pe astronauții în căutarea unui loc de aterizare. Dacă IceWorm este un model nou pentru deplasarea unui robot, lumea animală furnizează multe altele. Chiar și animale mici ca omizile și musculițele pot da inginerilor idei pentru a avansa în tehnologia robotică. Poate că, într-o bună zi, cei mai avansați roboți se vor lua la întrecere cu furnicile (Popular Mechanics)

Pilula digitală va elibera medicamente în corpul uman. Savanții au creat „pilula digitală” care odată ingerată va fi controlată wireless printr-o aplicație de smartphone pentru a elibera medicamente, în scopul reducerii procedurilor chirurgicale. Dispozitivul va putea fi utilizat și în cazul diferitelor boli care impun medicație pe termen lung. El poate detecta, de asemenea, infecții sau reacții alergice, cazuri în care va administra antibiotice sau antihistaminice. Pilula este controlată via Bluetooth și este fabricată pe imprimanta 3D. După ce a fost înghițită se dizolvă, permițând brațelor să se întindă și să se fixeze în stomac. În cele din urmă se dezmembrează și este evacuată de organism după 36 de zile petrecute în interior.

Foto: MIT

Pilula a fost prezentată săptămâna trecută de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) în prestigioasa revistă Advanced Materials Technologies. Profesorul Giovanni Traverso, coautor al studiului, apreciază că va putea fi testată pe oameni peste doi ani. Principalul autor, profesorul Yong Lin Kong, spune că raza limitată de ghidare wireless este un element important pentru siguranță: „ Limitarea semnalului wireless în interiorul spațiului în care se află utilizatorul apără dispozitivul de conexiuni nedorite, oferă siguranță suplimentară și protecția intimității”. (The Telegraph)

NASA selectează nouă companii americane care vor concura pentru fondurile programului lunar. Companiile, din care unele vor dezvolta mici vehicule pentru lansare și rovere robotice în următorii 10 ani, se vor întrece pentru cote din cele 2,6 miliarde de dolari ale programului reînnoit pe termen lung de parteneriat public-privat prin care se vor dezvolta tehnologii de explorare a suprafeței lunare. Din 2022 NASA speră să înceapă construcția unei stații spațiale care va orbita în jurul Lunii și va servi ca oprire intermediară pentru misiunile către zone mai îndepărtate ale Sistemului Solar, ca planeta Marte. „Când vom porni spre Lună, vrem să fim unul din numeroșii clienți pe o piață activă între Pământ și Lună”, a declarat Jim Bridenstine, administratorul NASA. „Zboruri lucrative vor fi efectuate în misiuni contractate încă din 2019”.

Jim Bridenstine, șeful NASA (foto: Reuters/Yuri Gripas)

Au fost selectate Lockheed Martin, Draper (care a produs computere pentru misiunile Apollo), Astrobotic Technology Inc, Firefly Aerospace Inc, Moon Express și alte patru companii care pot dezvolta echipamente pentru program. (Reuters)