Exercițiu internațional: Un telescop a detectat un asteroid cu diametrul de 100 până la 300 de metri, la 57 milioane de kilometri de Pământ. Astrofizicienii estimează că există un risc de 1 la sută să lovească Pământul pe 29 aprilie, 2027. Ce facem?, scrie AFP.

Asteroid BennuFoto: Captura Twitter

Acesta este un scenariu potențial catastrofal, total imaginar, la care aproximativ 300 de astronomi, oameni de știință, ingineri și experți în situații de urgență lucrează săptămâna aceasta în suburbiile Washingtonului, în timpul celui de-al patrulea exercițiu internațional din 2013 încoace.

”Nu este Hollywood”, a spus administratorul NASA, Jim Brindenstine, la începutul celei de-a șasea ediții a Conferinței Internaționale pentru Apărare Planetară, la care participă reprezentanți ai Italiei, Germaniei, Franței, Rusiei, Israelului, Chinei.

Pe 15 februarie 2013 un asteroid de 20 de metri a apărut de nicăieri și a explodat în timp ce intra în atmosferă, la 23 de kilometri deasupra orașului Celeabinsk. Nimeni nu a murit, dar peste 1.200 de persoane au fost rănite atunci. Mulți au suferit arsuri de retină pentru că au observat evenimentul fără ochelari. Multe ferestre a mii de clădiri au explodat.

Evenimentul de la Celeabinsk a făcut omenirea să conștientizeze pericolul.

Ne interesează doar asteroizii care se apropie la mai puțin de 50 de milioane de kilometri de Pământ. Astrofizicienii îi descoperă în fiecare zi: deja au fost peste 700 anul acesta.

Printre cei mai riscanți sunt, de exemplu, o rocă numită 2000SG344, care are aproximativ 50 metri diametru, care ar putea să lovească Pământul în 100 de ani.

Devierea asteroidului sau evacuarea zonei?

Exercițiul de săptămâna aceasta vizează simularea modului în care lumea ar răspunde unei asemenea amenințări. Telescoapele ar trebui mai întâi direcționate către obiect pentru calcularea cât mai exactă a vitezei și a traiectoriei sale. Apoi avem de ales între devierea obiectului sau a evacua zona în care ar putea ajunge.

Dacă este mai mic de 50 de metri, atunci consensul internațional este evacuarea zonei care ar urma să fie lovită.

Potrivit unuia dintre experți, cu două săptămâni înainte de impact, poate fi prezisă țara afectată.

Pentru obiecte mai mari, ideea nu este de a trimite o bombă atomică, ca în filmul Armageddon, pentru că ar putea crea bucăți la fel de periculoase, ci de a lansa un dispozitiv care să devieze asteroidul.

NASA va testa ideea pe un asteroid de 150 de metri în 2022, în cadrul misiunii DART.