VIDEO INTERVIU Dumitru Prunariu: România ar putea trimite al doilea cosmonaut în spațiu/ Am luat pe ascuns, în Cosmos, o sticlă de coniac românesc/ În mod realist, omul va ajunge pe Marte în 2039/ Controverse despre steagul montat pe Lună si forma exactă a Pământului

Sâmbătă, 8 iunie 2019, 1:42 Science - Spatiul

​Dumitru Prunariu consideră că România poate trimite, teoretic, un al doilea cosmonaut în spațiu. ”Problema nu se pune în a găsi tineri capabili, pe care să îi pregătim. Trebuie să avem un acord cu o entitate care să îi poată trimite în Cosmos”. El a povestit cum a reușit să ascundă o sticlă de coniac românesc în spațiu. ”Cosmonauții ruși s-au bucurat enorm și au sorbit din ea printr-un tub închis cu două clame”. Prunariu afirmă că au apărut numeoase teorii, care trebuie demontate. ”Sunt oameni serioși care cred că Pâmântul ar fi plat (flat earth). Credeți-mă, l-am văzut din spațiu și garantez că este rotund!” El s-a referit și la controversele privind steagul montat de americani pe Lună, ”Am vorbit personal cu Buzz Aldrin - unul dintre cosmonauți. Mi-a spus că steagul avea pliuri, de la modul în care fusese împachetat. Aceastea au creat iluzia că flutura” - a mai spus cosmonautul român.

Controversele steagului montat de americani pe Lună

Dumitru Prunariu: ”Sunt foarte mulți oameni care dau crezare unor zvonuri care se propaga rapid si care ajung să fie considerate adevăruri absolute. De exemplu, s-a spus despre steagul de pe Lună că flutura. Am discutat cu Buzz Aldin, al doilea om are a coborât pe Lună, ne cunoastem bine, facem parte din asociații internationale și ne vedem periodic. Steagul nu avea cum sa fluture, intrucât gravitația pe Lună este foarte mica. Buzz mi-a povestit: ”Noi am pus steagul pe un mic catarg și pe o tijă orizontală, pe care trebuia să îl fixăm. Numai că în Cosmos, din motive de spațiu, am avut steagul rulat într-un tub. Când l-am scos, steagul a rămas cu onduleurile acelea…l-am întins, partea de sus era îndoită iar cea de jos părea că flutură în fotografii, dar nu a fluturat niciodată.”

Am cunoscut aproape o jumătate din astronauții care au ajuns pe Lună, am stat de vorbă cu ei. Indiscutabil s-a ajuns pe Lună, acele realități au fost transmite live la televiziune. Acest zbor a fost foarte important din punct de vedere politic pentru Statele Unite: trebuia schimbat, într-un mod pozitiv, imaginea americanilor după ce au avut eșecuri în Golful Porcilor (când au dorit să invadeze Cuba și nu au reușit) sau în Vietnam, când imaginea lor era puternic șifonată. Trebuia să schimbe radical cu ceva imaginea lor. Și au făcut-o cu acel zbor cosmic și cu o realizare excepțională, de la care se împlinesc acum 50 de ani.

În cadrul pregătirilor pentru acest zbor pe Lună s-au făcut multe pregătiri prin deșerturile lumii, în zone precum Arizona – care seamană foarte mult cu spațiul lunar, care este unul deșertic. Probabil că fotografiile care s-au făcut atunci au ”scăpat” în spațiul public. Și acolo s-au vazut o lumină care bătea strâmb, o umbra care nu era la fel iar acestea au condus la o întreagă teorie a conspirației. Dar oamenii au ajuns pe Lună. Gândiți-vă că în acea perioadă de plin Război Rece, și rușii au avut un program pentru ca omul să ajungă pe Lună, dar nu au mai putut să îl realizeze pentru că americanii le-au luat-o înainte. Dacă nu ar fi ajuns americanii pe Lună, în mod sigur rușii și ar fi țipat pe plan internațional că este un fake. Dar nu a fost.




Cum a ajuns o sticlă de coniac românesc în spațiu

Dumitru Prunariu a povestit, cu zîmbetul pe buze, cum a reușit să ia pe ascuns, în Cosmos, coniac românesc Drobeta. ”Și la noi, dar și la ruși, se obișnuiește ca atunci când te duci într-o vizită, să aduci gazdei un cadou – de regulă, flori, dacă sunt femei sau o sticlă de alcool, dacă sunt bărbați. Colegul meu de zbor, Leonid Popov mi-a spus: ”Știi, acolo sus nu e voie cu alcool, dar dacă ducem ceva, ar fi binevenit. Hai să facem cumva, să le ducem cosmonauților o sticluță!” El știa că eu adusesem de acasă niște sticle tip ploscă, de coniac românesc. Era coniac ”Drobeta”, îmbuteliat în sticle de 200-300 ml. M-a rugat să iau două sticle din acelea și la Baikonur, ”Trebuie să facem cumva, să ajungă măcar o sticlă, sus!” – mi-a spus Popov și cu toate controalele, am reușit să ducem o sticlă de coniac în Cosmos.

Am ciocănit în trapa prin care se trecea din nava cosmică în laboratorul spațial, unde se aflau ceilalți colegi care zburau de două luni de zile: ei erau extenuați, foarte obosiți. S-au bucurat mult când ne-au văzut și ne-au întrebat: ”Ce ne-ați adus?” Le-am răspuns: ”Scrisori de acasă!”. Au crăpat ușor trapa și le-am dat scrisorile. ”Și ce ne-ați mai adus?” – ne-au mai întrebat. ”Niște ziare proaspete, ca să citiți și voi noutăți!”. Pe atunci, comunicațiile radio erau foarte rare și bine controlate. ”Ce ne-ați mai adus?”, ne întrebau. Soția unuia dintre cosmonauții aflați acolo mi-au dat niște ceapă proaspătă, pe care am luat-o cu mine în spațiu. ”Uite, niște ceapă de la Nina, soția ta”, am spus. Evident, se bucurau. În momentul în care le-am strecurat sticla de coniac, de dincolo s-a auzit : ”Uraaaa” și multe țipete de bucurie, Apoi s-a deschis larg trapa și ne-am luat în brațe.

La un moment dat, comandantul stației orbitale a cerut un păhărel. Ce păhărel – mă gândeam în mintea mea – pentru că sticla aceea nu curge, lichidul nu are greutate. Dar l-am văzut pe inginerul de bord ducându-se la un echipament, din care a scos un tub, i-a pus două clame să nu mai curgă nimic prin el. A venit cu acel tub, cu care s-a sorbit lichidul din sticlă. Acesta era, de fapt, păhărelul din spațiul cosmic. În aceeași seară, sticla de coniac s-a terminat.



Cea mai realistă perioadă pentru a ajunge pe Marte este 2039. Am încredere în miliardarul american Elon Musk

Dumitru Prunariu: ”Colonizarea planetei Marte nu este foarte departe, ținând cont de modul în care se dezvoltă tehnologia și medicina spațială, cea care asigură o supraviețuire a organismului uman în anumite condiții total defavorabile. Inițial, NASA a anunțat trimiterea unui echipaj pe marte în 2033 , dar a fost o declarație mai mult teoretică. Cel mai plauzibil, pentru un program care merge normal și fără impedimente, este ca acest lucru să se realieze undeva prin 2037. E posibil să mai apară mici probleme de testare a unor echipamente și cred că cea mai realistă perioadă este 2039. Nu numai NASA pregătește un zbor pe Marte, ci și întreprinzătorul privat Elon Musk - un miliardar american care a visat întotdeauna ca tehnologiile de pe Pământ să fie ecologice. El dorește să trimită oameni pe planeta Marte, are deja sisteme spațiale în construcție pentru a zbura interplanetar. Un alt miliardar japonez intenționează ca, prin 2023, să trimită în jurul Lunii, o formație de muzicieni. Dar cred ca este posibil ca Elen Musk să trimită oameni pe Marte, înainte de NASA. El spune că în următorii 40-100 de ani, pe Marte va exista o colonie de un milion de oameni.

Luna este o fază intermediară în zborul către Marte. Avem nevoie să ne antrenăm, să testăm anumite tehnologii care să funcționeze în afara sferei de atracție a Pământului, în afara centurilor de radiații ale planetei noastre, într-un spațiu îndepărtat”.



În Univers, există o energie universală, care reglează lucrurile

Dumitru Prunariu: ”Ceea ce accept eu și ar fi absurd să nu fie așa: există viață în Univers, pe alte corpuri cerești. Sub ce formă, cum se manifestă - aceasta este o mare necunoscută. Noi ne referim la viață, sub forma pe care o cunoaștem acum. Dar sunt convins că viața poate să existe și sub alte forme, sub formă energetică, de exemplu. E greu de spus cum a ajus viața pe Pământ. Există o teorie care spune că viața se propagă în Univers și acolo unde găsește condiții prielnice, se dezvoltă. Este posibil ca, în urmă cu mlioane de ani, viața să se fi dezvoltat în sistemul nostru solar, dar pe o altă planetă. De ce nu, poate chiar pe Planeta Marte. Există urme că pe Planeta Roșie au fost râuri, fluviuri, există urme de eroziune lichidă. Probabil că anumite entități au zburat de acolo, înțelegând că planeta lor va fi pustiită de vreun fenomen natural și au ajuns pe Pământ. În timp, Soarele s-a mai răcit și condiții favorabie sunt întrunite acum în sistemul nostrum solar, pe Pământ. Este o opinie de-a mea, nu pot să spun că pot să o demonstrez, dar ea urmează un anumit curs logic. Așa cum noi exploarăm Planeta Marte, este posibil ca alte ființe, la un nivel tehnologic mult superior au venit să exploreze și să vadă ce se întâmplă pe planeta Pământ. Eu sunt convins că în Univers, există o energie universală, care reglează lucrurile.

Despre teoria ”earth flat”: Oamenii aderă la asemenea idei, există multă ignoranță

Dumitru Prunariu: ”Am fost al 103-lea om care a ajuns in spațiul cosmic, deci am fost printre pionieri, de fapt…acum sunt cam 570 de oameni care au zburat deja în spațiul cosmic. Nu sunt mulți, ținând cont că primul zbor a avut loc în 1961. Toți ne-am învârtit în jurul Pământului, l-am văzut cât este de rotund, cât de frumos este. Am învățat la școală ceea ce reprezintă sistemul planetar, cum s-a format, ce reprezintă planetele. Vin acum oameni serioși care spun că Pământul este plat.

Am fost oprit într-un magazin de un domn care mi-a spus: ”Am aflat de teoria aceasta și este credibilă din punctul meu de vedere. Dumneavoastră, care ați fost acolo, trebuie să ne spuneți: Pământul este plat sau nu? Suntem convinși că veți adera la teoria noastră”. I-am explicat frumos cum m-am învârtit eu de 125 de ori în jurul Pământului. Nu am zburat în jurul unui Pământ plat, stânga-dreapta. Vă spu eu sigur că este rotund”.




Cum se scurge timpul în spațiu: au fost 7 zile, 20 de ore, 42 de minute

Dumitru Prunariu: ”Primele zile au trecut foarte greu, datorită imponderabilității. Apare un disconfort general în organism, te deshidratezi, nu simți nevoia să bei apă, apar dureri la coloana vertebrală care nu mai suportă greutatea organismului, vertebrele se dilată. Efectuam numeroase experimente științifice – făceam teste medicale de două ori pe zi, aveam foarte mulți senzori pe noi și transmiteam permanent la sol parametrii noștri medicali. După a treia - a patra zi, m-am obișnuit cu imponderabilitatea, mă simțeam bine, pluteam nestingherit în interiorul stației orbitale și mi-am dat seama că timpul începe să tracă mai repede. Ultimele două zile au trecut ca o clipă. Eram absolut convins că indifferent ce ar fi putut să apară în spațiu, noi ne-am fi putut salva cu nava noastră cosmică. Acolo nu tragi pe dreapta și aștepți să vină o mașină de reparat. Acolo te salvezi cu nava ta. Deși ne-a făcut mici probleme după lansare și la aterizare, acestea nu au fost atât de grave. Mereu am avut încredere în nava noastră. În ultimele momente petrecute în Cosmos, mă gândeam dacă voi mai avea ocazia să mă reîntorc în spațiu. M-aș reîntoarce și mâine în spațiu, dacă se poate!”

De ce nanosatelitului Goliat, construit de România, a fost un eșec?

Cosmonautul Dumitru Prunariu s-a referit și la Goliat, un satelit artificial științific, primul construit vreodată la noi în țară. ”România participă la multe programe spațiale, noi ne-am format în timp o structură de cercetare în acest domeniu, care a funcționat bine și înainte de 1989. În acest context, am demarat și construcția de nanosateliți – o categorie de sateliți care poate să îndeplinească numeroase funcții și pot funcționa câțiva ani pe orbită. Întâmplarea a făcut ca satelitul Goliat să fie calificat pentru a fi lansat gratuit de către o rachetă europeană de dimensiuni mici – racheta VEGA, construită sub coordonare italiană și care efectua și ea, primul ei zbor. Partea neplăcută pentru noi a fost că acest satelit Goliat a fost făcut să funcționeze la altitudini de până la 400 de km, iar acea rachetă l-a amplasat pe o altitudine mult mai înaltă, având apogeul undeva pe la 1600 km, intersectând liniile de camp magnetic ale pământului, care reprezintă și o zonă de puternice radiații, care afectează direct aparatura electronica. Astfel, se reseta partea electronica , nu am reușit să obținem decât un prim semnal la început, după care am pierdut legătura cu satelitul, care a fost declarant pierdut.

A fost o încercare care a dus la dezvoltarea unor tehnologii cu capacități proprii, care au fost ulterior validate în cadrul unor cooperări internaționale. De asemenea, s-a dezvoltat un Centru de testare a nanosateliților, care se află pe platforma Măgurele. Dumitru Prunariu s-a referit și la starea cercetării din România ”Finlanda alocă 4% din PIB cercetării și este o țară foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic. Așa a apărut și s-a dezvoltat Nokia. În România, fondurile destinate cercetării erau – acum zece ani – la 0.8% din PIB. Anual, aceste fonduri au fost diminuate, Guvernul nu a înțeles ce înseamnă cercetarea. Fondurile au ajuns la 0.15 % din PIB – mult prea mic comparativ cu ceea ce este nevoie. Și atunci nici rezultatele nu sunt pe măsură.

Teoretic, România poate trimite un al doilea cosmonaut în spațiu, pentru că țara noastră are calitatea de membru plin în Agenția Spațială Europeană Problema nu se pune în a găsi tineri capabili pe care să îi pregătim și să îi trimitem în Cosmos, trebuie să avem un acord cu o entitate care îl poate trimite acolo”.



”Nu m-am gândit că o să îl găsesc pe Dumnezeu în Cosmos, dar cred în El”

Dumitru Prunariu: Cred în Dumnezeu, El face parte din această energie universală din care fiecare avem o părticică energetică în sufletul nostru. Partea aceasta enegetcă a noastră, care este conectată la o energie universală, este Dumnezeul nostru. Evident, există cosmonauți credincioși și alții, nu.În momentul în care am ajuns în Cosmos nu m-am gândit că o să îl găsesc pe Dumnezeu, dar daca l-aș vedea, m-aș lăsa cuprins de toata lumina și energia Lui.

Cine deține supremația?

Dumitru Prunariu: ”Există o competiție mare între marile puteri și în ceea ce privște spațiul cosmic. Conform datelor oficiale care există, Statele Unite dețin 75% din suma tuturor bugetelor militare la nivelul globului. Este o prioritate pe care Statele Unite au reușit să o dobândească și nu o vor ceda atât de ușor. În același timp, China și Rusia își dezvoltă capacități militare pentru a face față unui eventual conflict care pornește din spațiul cosmic. Normal că fiecare dorește să se apere, să se protejeze și dezvoltă astfel de capacități. Pentru că Statele Unite sunt cele mai dezvoltate, își crează și o structură spațială, care exista oricum în cadrul AIR FORCE, dar o individualizează și îi acordă un buget separat”



Imagine și montaj: Cătălin Voicu