La începutul ”cursei spațiale” sovieticii erau în față și în America succesele lor stârneau uimire și uneori spaimă. Însă până la urmă SUA a câștigat cursa și URSS nu a reușit să trimită un om pe lună, deși planuri ferme au existat. Multe lucruri au contat, fie ele de natură financiară, dar și de mentalitate și de tehnologie. În articol puteți citi de ce sovieticii au eșuat, iar americanii au izbândit.
12 americani au pășit pe Lună între 1969 și 1972, dar niciun rus nu a ajuns acolo. S-a scris mult despre ambițiile sovieticilor de a ajunge pe Lună, opiniile fiind extraordinar de variate, de la cei care spun că URSS era mult în urma SUA, până la cei care spun că sovieticii au fost extrem de aproape de americani.
Adevărul este pe undeva pe la mjloc: rușii au vrut să trimită un om pe Lună, au făcut pași concreți, dar câțiva factori esențiali au lipsit și au fost decisivi. În cel mai bun caz se consideră că rușii ar fi putut ajunge în 1971 sau 1972.
New York Times scria în 1989 că URSS a admis, după aproape trei decenii de negare, că a avut un program de a duce oameni pe Lună, program spațial care a fost însă marcat de multe probleme tehnice și de neînțelegeri și care a fost anulat în anii '70.
După ce americanii au ajuns pe Lună, sovieticii au negat că ar avea un program similar, adăugând că se concentrează pe dezvoltarea unor sisteme mari de sateliți și pe construcția unei stații spațiale.
Negările venite din URSS au dat de furcă promotorilor programului Apollo care cereau noi fonduri și care spuneau că sovieticii au în plan să ducă omul pe Lună.
Și într-adevăr așa era. Serghei Hrușciov, fiul fostului președinte sovietic Nikita Hrușciov, a spus într-un interviu pentru Scientific American că rușii erau mult în spatele americanilor în cursa pentru a pune un om pe Lună. Hrușciov a explicat un lucru foarte interesant
”Este o concepție eronată în est cum că programul spațial sovietic ar fi fost centralizat. În realitate era mai descentralizat decât în SUA care se concentra pe programul Apollo. În URSS erau mai mulți designeri care erau într-o concurență dură”, spune Hrușciov.
Despre Korolev, cel care a condus programul spațial rus până când a murit, în 1966, fiul lui Hrușciov spune că era om de știință și nu designer și că a avut o abordare greșită din start față de proiect. Filosofia lui nu era să se lucreze în etape, ci să se asambleze totul și apoi să se testeze, dar au fost multe tentative eșuate.
Legendarul Korolev era ucrainean (născut în 1906 la Jitomir) și a fost o victimă a marilor epurări staliniste de la finalul anilor '30. A fost torturat la Liubianka și a muncit câteva luni la minele siberiene de la Kolîma, unul dintre cele mai groaznice gulag-uri.
Un motiv pentru care sovieticii nu au ajuns pe Lună ține și de tehnologie, iar America a ajuns pe lună datorită fantasticului computer portabil construit pentru misiunea Apollo 11, computer fără de care cei mai mulți consideră că aselenizarea nu era posibilă. Construirea unui astfel de computer în 1969 și programarea lui au fost, fără exagerare, realizări tehnologice fantastice.
Un alt element care a contat ține de controlul de calitate precar din fabricile sovietice și de posibilitățile insuficiente de testare ale tuturor componentelor. Și SUA a avut incidente cu victime și teste eșuate, însă URSS a avut în 1960 o explozie care a ucis peste 120 de oameni la cosmodromul Baikonur, în timp ce alt incident grav a avut loc la testele din iulie 1969.
Sovieticii nu au avut puterea financiară a americanilor și nici nu și-au concentrat eforturile către un singur scop: aselenizarea. Problemele tehnice de la teste făceau imposibilă o tentativă cu reale șanse de succes până în 1971 sau 1972, iar neînțelegerile dintre diverse persoane de la vârf au avut și ele o însemnătate mare.
Apoi, prioritățile Armatei erau diferite de cele ale Partidului și de cele ale oamenilor de știință.
A contat mult și sistemul socialist și faptul că sovieticii lucrau la mult prea multe proiecte mari în același timp. În plus, armata nu susținea ideea trimiterii unor echipaje umane în spațiu, ci era concentrată pe crearea unor rachete tot mai performante care să țină pasul cu cele dezvoltate în SUA.
Nu în ultimul rând, URSS nu a început lucrul la misiunea lunară imediat după scopul trasat de Kennedy în 1961 (ca până la finalul deceniului omul să pună piciorul pe Lună). Sovieticii au luat lucrurile în serios abia în 1964 și tot nu a fost suficient, dar fiind că au apărut multe probleme.
4
25
