Sonda indiană Chandrayaan-2 s-a plasat marți cu succes pe orbita lunară după ce a efectuat una dintre cele mai grele manevre ale misiunii sale istorice. Sonda a fost lansată acum aproape o lună de la baza din Sriharikota și India spune că misiunea are un cost mult sub cele din SUA sau Rusia, 140 milioane dolari. Pe 7 septembrie un rover ar trebui să fie lansat într-o zonă puțin explorată a Lunii, cea a polului sud.

Misiunea indiana catre LunaFoto: Indian Space Research Organisation

Sonda a reușit cu succes manevra la ora 9.02 a Indiei (3.02 GMT), utilizând sistemul de propulsie propriu, a comunicat organizația indiană de cercetări spațiale ISRO.

Misiunea lansată pe 22 iulie își propune să pună un modul de aterizare și un robot mobil în zona polului sudic Lunar în jurul datei de 7 septembrie. Luna se găsește la aproximativ 384.000 km de Terra.

Operațiunea de marți a fost una foarte riscantă pentru că sonda s-a apropiat de orbita lunară cu foarte mare viteză și dacă viteza ar fi fost mult prea mare, riscul era să fie respinsă și să se piardă în spațiu. Pe de altă parte, dacă viteza ar fi fost insuficientă, riscul era să fie preluată de gravitația astrului și să se zdrobească.

Chandrayaan-2 este prima încercare a Indiei de a aseleniza, un lucru realizat numai de URSS, SUA și China până acum. Dacă va avea succes, va fi și prima misiune de aterizare în regiunea Polului Sud lunar, de unde cercetătorii speră să colecteze informații despre compoziția chimică și minerală a suprafeței și să caute urme de apă.

India a folosit pentru această misiune cea mai puternică rachetă a sa - Geosynchronous Satellite Launch Vehicle Mark III - cu o greutate de 640 tone și o înălțime de 44 metri (cât o clădire de 14 etaje).

Indian Space Research Organisation vrea să trimită în 2022 un echipaj de trei oameni în spațiu - prima sa misiune de acest fel - și discută și despre instalarea unei stații spațiale în deceniul următor.

Sursa: AFP

Cum arată anunțul în hindi